Rămâi conectat

Ştirea zilei

La vară vom putea face baie la Complexul Balnear de la Ocna Mureș. Silviu Vințeler: „Dacă vreți să îmbinați tratamentul cu distracția aici puteți face asta”

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La vară vom putea face baie la Complexul Balnear de la Ocna Mureș. Silviu Vințeler: „Dacă vreți să îmbinați tratamentul cu distracția aici puteți face asta”

În cursul acestei veri, cel târziu în august, Complexul Balnear de la Ocna Mureș își va deschide porțile pentru toți cetățenii județului Alba, dar și pentru turiștii veniți la tratament sau în vacanță.

Potrivit primarului orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, în funcție de cât de repede va fi livrat transformatorul de care băile au nevoie, Baza de Tratament și Agrement se va deschide în luna iulie sau cel târziu la începutul lui august.

„Suntem pe ultima sută de metri, însă avem și câteva luni de întârziere. Noi am programat să dăm drumul acestei investiții undeva la sfârșitul lunii mai, însă cel mai probabil n-o să putem deschide decât pe sfârșitul lunii iulie sau în august. nu depinde doar de noi, investiția este în procent de 99% gata, însă depindem de un anumit transformator care trebuie adus din străinătate și după cum știți războiul din Ucraina îngreunează fabricarea acestui transformator, pentru că sunt anumite componente speciale care trebuie aduse din altă parte. Fabricantul ne-a promis că în perioada 10-15 iunie o să-l avem și vom putea deschide pe sfârșitul lunii iulie sau începutul lui august. În vara acestui an vom deschide acest Complex Balnear”, a spus Silviu Vințeler la Radio Unirea FM.

Primarul Silviu Vințeler a spus că plățile sunt la zi, nu sunt datorii, atât Consiliul Județean că și Consiliul Local și-au achitat fiecare partea de contribuție pentru investiție, probleme sunt doar cu întârzieri de livrare ale unor produse care trebuie montate la Baza de Tratament.

Potrivit edilului la acest moment se lucrează la alimentarea cu saramură a celor două bazine interioare, iar în momentul în care va fi curent vor începe probele tehnologice.

„Noi direct vom încerca să pornim cel puțin cu 30-35 de persoane acolo, vedem cum creștem acest număr de persoane, pentru că nu vor fi suficienți. O să avem mai multe discuții cu partenerul nostru, Consiliul Județean, să stabilim și partea de organigramă, în următoarea perioadă și partea de proceduri pe care le facem noi în regie proprie și pe care le vom concesiona unor operatori privați.

Cel mai important lucru în această bază de tratament este partea medicală. Noi am numit-o Baza de Tratament și Agrement, dar vrem să ne axăm cel mai mult pe partea medicală, pentru că saramura de la Ocna Mureș și saramura scoasă din adâncime are proprietăți mai diferite față de alte băi care fac aceste tratamente. Această saramură conține și sulf și alte componente care sunt foarte benefice pentru anumite tratamente medicale”, a mai declarat Silviu Vințeler.

Turiștii și localnicii sunt așteptați să se bucure de o gamă largă de facilități oferite de Baza de Tratament și Agrement, odată ce aceasta va fi deschisă.

„Dacă vreți să îmbinați tratamentul cu distracția la Ocna Mureș se poate face acest lucru. O să avem mai multe proceduri medicale: împachetări cu nămol, băi galvanice, masaj, saună umedă sau uscată, bazine cu apă sărată la diferite salinități și diferite temperaturi, o să fie un bazin special pentru tratament care va avea o salinitate mai mare și temperatură mult mai mare a apei. Dacă discutăm de partea de agrement avem bazine mari, cu apă sărată și apă dulce care vor fi încălzite la diferite temperaturi în funcție de condițiile care trebuie create”, a spus edilul din Ocna Mureș despre facilitățile Complexului.

Dezvoltarea turismului balnear în zona Ocna Mureş va contribui la generarea unor beneficii durabile pentru comunitățile locale, va asigura o diversificare a surselor de venit pentru actorii locali și va oferi premisele necesare creării unui sector economic viabil și sustenabil. Susținerea și stimularea activității de turism la nivel județean și local urmărește în esenţă crearea unui număr substanțial de locuri de muncă, acestea putând contribui la bunăstarea economică a locuitorilor. Asocierea între Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba, cu orașul Ocna Mureş, prin Consiliul Local al Oraşului Ocna Mureş, pentru realizarea în comun a acestui obiectiv crează premisele valorificării potenţialului natural şi antropic al zonei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Performanță pentru eleva Elisa Jeler, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadei de religie Elisa Jeler, elevă în clasa a VI-a B, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, a participat recent la etapa județeană a Olimpiadei de religie, cultul baptist, unde a obținut locul I, reușind să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea