Rămâi conectat

Curier Județean

La Ocna Mureş – În zona gropii „Plus” se forează încă după… explicaţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    După aproape o jumătate de an în care formalităţile presupuse de licitaţiile repetate au întârziat serios demararea lucrărilor de prospectare a stabilităţii solului în zona câmpului de sonde de la Ocna Mureş, în aceste zile această activitate este destul de vizibilă pentru ocnamureşeni. Un utilaj de forare a fost amplasat pe terenul situat între groapa cu apă salină care a înghiţit în 22 decembrie anul trecut magazinul Plus şi celelalte gropi mai vechi. Viceprimarul oraşului Ocna Mureş ne-a spus că acestea sunt investigaţii efectuate de Minesa Cluj pentru a determina structura solului din acea zonă, urmând să fie estimată stabilitatea terenului. Forajele vor continua aproximativ trei săptămâni, în colaborare cu Salrom Bucureşti, pentru că se fac prelevări de sol, la adâncimi de 35-50 metri, din doi în doi metri la fiecare foraj în parte, pentru analiza detaliată a straturilor ce compun teritoriul cuprins între „groapa Plus” şi celelalte lacuri mai vechi. Craterul format în 22 decembrie 2010 la Ocna Mureş, ca urmare a surpărilor din zona câmpului de sonde, şi-a mărit dimensiunile în septembrie, după ce o parte importantă a malului dinspre zona sondelor de exploatare a sării s-a prăbuşit.
Surparea de teren din decembrie anul trecut a provocat prăbuşirea supermarketului Plus şi a unor anexe gospodăreşti. Autorităţile au iniţiat un studiu pentru a stabili cauzele dezastrului şi pentru a remedia situaţia existentă. În acest sens, la sfârşitul lunii mai a acestui an, factorii de răspundere s-au întâlnit la Ocna Mureş şi au întocmit un calendar de acţiune. Deşi atunci prefectul Ştefan Bardan recomanda ca studiile şi cercetările să fie finalizate până cel târziu la sfârşitul lui 2011, spunând că există bani pentru toate acţiunile demarate, acest lucru nu o să se întâmple. Acţiunile concrete au fost întârziate foarte mult de birocraţie, la licitaţiile organizate (de cel puţin 4 ori) de Primăria Ocna Mureş neprezentându-se ofertanţii. Astfel, câştigătorul licitaţiei (MINESA Cluj) a solicitat Primăriei Ocna Mureş o prelungire a termenului de finalizare a prospecţiunilor, până anul viitor. Viceprimarul Marin Aron ne-a declarat că se fac acum în ritm constant prospecţiuni pe domeniul public pentru a determina rezistenţa solului, în zona surpărilor de teren.

Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea