Rămâi conectat

Actualitate

La finele anului trecut – La Penitenciarul Aiud existau 954 persoane private de libertate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Potrivit raportului de activitate pe anul trecut, Penitenciarul Aiud a avut în custodie, în 2011, o medie de 1.024 persoane private de libertate. Au fost depuse în penitenciar, ca nou intrate, reprimite din cercetări sau prin transfer un număr de 2.062 persoane private de libertate (488 nou depuşi, 1.536 primiţi prin transfer, 38 reprimiţi din cercetări). Au fost liberate, transferate sau predate la organele de poliţie un număr de 2.180 persoane private de libertate (338 liberaţi, 1.813 plecaţi în transfer, 27 predaţi la organele de poliţie, 2 decedaţi), ceea ce a făcut ca rulajul persoanelor private de libertate în cursul anului să fie de 4.242. La data de 31 decembrie 2011, în Penitenciarul Aiud existau 954 persoane private de libertate, dintre care 138 arestaţi preventiv şi condamnaţi în primă instanţă, iar 816 condamnaţi definitiv, dintre care cei mai mulţi (66,54 la sută), cu pedepse sub 10 ani. De menţionat că la acea dată nu existau în penitenciar deţinuţi minori, era o singură persoană privată de libertate din categoria tineri şi 4 persoane cu vârste de peste 60 de ani, iar marea majoritate a deţinuţilor (949 de persoane) făceau parte din categoria de vârstă între 21 şi 60 de ani. În cursul anului 2011 au fost analizaţi în cadrul comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată un număr de 399 persoane private de libertate, din care 264 la împlinirea fracţiei şi 135 în urma adresei de la instanţa de judecată (cerere înainte de împlinirea fracţiei). Au fost admise de comisie un număr de 110 persoane private de libertate şi amânate de comisie 289 persoane private de libertate. De asemenea, au fost amânate de comisie şi admise de instanţa de judecată un număr de 11 persoane private de libertate, iar pentru 9 persoane private de libertate au fost reduse termenele propuse de către comisie.
lO problemă majoră în 2011 – deficitul de personal
Greutăţile şi neajunsurile care au marcat într-o măsură considerabilă activitatea serviciului au avut în prim plan resursa umană, de cele mai multe ori insuficientă, în special la nivelul agenţilor, posturile fiind aproape în permanenţă acoperite la nivelul minimal. Nu în ultimul rând, resursele financiare insuficiente raportate la nevoile de modernizare şi adaptare a condiţiilor de detenţie şi a celor de muncă, prevăzute în legislaţia internă şi internaţională a anului 2011, au constituit un element cu o pondere grea în atingerea obiectivelor şi realizarea sarcinilor operative. Cu toate neajunsurile, au fost şi realizări care influenţează direct, în mod pozitiv şi ameliorează activitatea serviciului aplicarea regimurilor: amenajarea de către compartimentul de specialitate din Serviciul logistică a unei camere destinate minorilor, cu dotări moderne şi întreţinerea acesteia; reamenajarea secţiilor a IX-a şi a XI-a în urma mutării femeilor din penitenciar, astfel încât să se reducă numărul de personal necesar supravegherii şi să se reducă unele vulnerabilităţi apărute ulterior; montarea unei plase textile de protecţie la curţile (de plimbare) aflate în vecinătatea domeniului public, în scopul înlăturării vulnerabilităţilor existente în ceea ce priveşte introducerea de obiecte interzise; montarea unor plase metalice la geamurile secţiilor de deţinere, care au limitat substanţial circulaţia obiectelor interzise; achiziţia şi montarea unui sistem de control-acces care facilitează controlul şi monitorizarea mişcărilor, deplasărilor în interiorul locului de deţinere; montarea unui sistem de radioficare care a dus la crearea unui ambient plăcut în interiorul locului de deţinere, la asigurarea dreptului la informaţii de interes public şi la limitarea posibilităţilor de comunicare a persoanelor private de libertate cazate în secţii sau camere de deţinere diferite; recompartimentarea unor spaţii de deţinere în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a asigurării dreptului la intimitate; numirea de şefi de secţie pentru toate secţiile de deţinere, în scopul ameliorării actului managerial. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea