Rămâi conectat

Politică Administrație

La final de an, un pas înainte pentru o nouă investiție importantă în Alba Iulia – Primăria a semnat contractul de proiectare a restaurării Palatului Principilor Transilvaniei

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Semne bune anul are” spune una dintre variantele cele mai populare ale Pluguşorului. La Alba Iulia semnele sunt chiar foarte bune. Ele ne îndreptăţesc să spunem că anul 2016 va fi unul foarte bun pentru conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului istoric şi arhitectural al oraşului, un patrimoniu considerat pe bună dreptate unul dintre motoarele dezvoltării culturale, turistice şi economice ale oraşului. Am văzut deja cum Cetatea Alba Iulia restaurată şi pusă în circuitul turistic a adus sute de mii de turişti în Oraşul Marii Uniri şi a contribuit la dezvoltarea industriei hoteliere, a restaurantelor şi de divertisment creând noi locuri de muncă şi surse de venit pentru albaiulieni şi bugetul local.

Palatul principilor din Alba IuliaÎn urmă cu aproape doi ani, Primăria municipiului Alba Iulia a decis să facă pasul următor şi, firesc, a început demersurile pentru conservarea, restaurarea şi valorificarea unui alt monument important al oraşului – Palatul Principilor Transilvaniei. Ieri, la sediul primăriei albaiuliene a fost semnat contractul de servicii de proiectare pentru obiectivul „Conservarea, restaurarea şi valorificarea durabilă a ansamblului Palatul Principilor din Alba Iulia”.

Contractul a fost atribuit asocierii SC K&K Studio de Proiectare SRL şi  SC Arh Service Guttmann & Comp SNC şi Arh Service SRL din Zalău, judeţul Sălaj. Derularea contractului presupune patru faze: 1. Elaborarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), 2. Elaborarea Documentaţiei Tehnice pentru Autorizarea Construcţiei (DTAC), 3. Elaborarea Proiectului Tehnic şi a documentaţiei Detaliilor de Execuţie şi 4. Asistenţă tehnică pe parcursul executării lucrărilor. Valoarea totală pentru toate aceste patru faze este de 1.554.720,49 de lei cu TVA inclus. Durata celor trei faze de proiectare este de 135 de zile, iar durata fazei de asistenţă tehnică se întinde pe toată perioada execuţiei.

“A fost astăzi pentru noi o zi, pot să spun fără să exagerez, istorică. Şi pentru că avem semnat un contract care are ca obiectiv un monument istoric, dar şi pentru că reuşim să facem încă un pas important pentru restaurarea şi valorificarea unei clădiri care nu a mai cunoscut o intervenţie de însănătoşire de foarte mult timp, poate chiar de sute de ani. Nu exagerez. După perioada când a fost reşedinţa Principilor Transilvaniei, imobilul a intrat în administrarea armatei, a celei autriece, a celei române care din motive de utilitate au făcut intervenţii care i-au modificat drastic aspectul. Noi vrem să-I redăm strălucirea,. Nu va fi uşor, dar nu este nici imposibil şi este datoria noastră ca gospodari ai oraşului. Nu cred că mai trebuie să explic ce va însemna asta pentru dezvoltarea oraşului, ştim deja cu toţii. Vreau însă să spun că dacă nu am fi avut o contestaţie la licitaţia pe care noi am organizat-o, am fi putut semna acest contract cu două luni în urmă şi am fi fost acum cu două luni mai avansaţi în elaborarea documentaţiilor de care avem nevoie ca să depunem o cerere de finanţare a execuţiei lucrărilor de restaurare cu fonduri europene. Dar am satisfacţia că decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ne-a dat dreptate nouă, nu contestatarului, şi am semnat contractul cu firma pe care şi noi o declaraserăm câştigătoare, deci evaluarea noastră a fost cea corectă”, spune Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia doreşte să finanţeze o parte a lucrărilor de conservare, restaurare şi punere în valoare a Palatului Principilor Transilvaniei din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 -2020 şi se presupune că primul apel la proiecte va avea loc prin în lunile martie sau aprilie 2016.

“Chiar şi cu întârzierea de două luni ne vom încadra să depunem cererea de finanţare chiar şi dacă apelul pe axa de finanţare destinată patrimoniului va fi în primăvară. Conform regulilor putem include în cererea de finanţare doar Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), şi ulterior să depunem celelelate proiecte şi documentaţii. Iar pentru această primă fază contractantul poriectării are la dispoziţie 75 de zile care curg de acum”, a detaliat Nicolaie Moldovan, administratorul public al municipiului Alba Iulia.

Contractarea serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică vine după ce cu un an în urmă, iarna, un grup multidisciplinar incluzând arheologi, istorici, istorici ai artei, biologi ingineri au efectuat l acererea şi cu finanţarea Primăriei munciipiului Alba Iulia o cercetare de parament la Palatul Principilor Transilvaniei dând la iveală o serie de date şi aspecte puţin cunoscute despre aspectul şi funcţionalitatea unora dintre segmentele sale, o cercetare extrem de utilă pentru ceea ce dorim să devină acest obiectiv, o atracţie majoră pentru iubitorii turismului cultural, o mândrie pentru noi albaiulienii. (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție de peste 4,6 milioane lei la Școala Gimnazială Șugag. Se vrea renovarea și modernizarea energetică a unor corpuri de clădire

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de peste 4,6 milioane lei la Școala Gimnazială Șugag. Se vrea renovarea și modernizarea energetică a unor corpuri de clădire Cei aproximativ 300 de elevi care învață la școala din Șugag urmează să beneficieze de condiții de reabilitare după ce primăria a lansat în SEAP proiectul „Reabilitare moderată a clădirilor publice – Clădirea Școlii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea