Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

La Alba Iulia s-a lansat BUMP – primul training din România destinat instruirii municipalităţilor în vederea elaborării Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

ALEAAgenţia Locală a Energiei Alba – ALEA a lansat, marţi, primul training din România destinat instruirii municipalităţilor în vederea elaborării Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă. Este vorba despre proiectul BUMP (Boosting Urban Mobility Plans – Stimularea realizării Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă), implementat pe o perioadă de trei ani, la care participă 11 oraşe din România, printre care şi Alba Iulia. Peste 20 de reprezentanţi din domeniul transportului/mobilităţii ai muncipalităţilor participante vor participa la trainiguri pentru dobândirea abilităţilor de elaborare a unor planuri de mobilitate urbană durabilă. Finanţat prin Programul Intelligent Energy Europe-IEE, proiectul îşi propune să dezvolte transportul urban, prin reducerea ambuteiajelor, diminuarea nivelului poluării şi reducerea consumului de energie, carburanţi, ş.a. Vor fi organizate trei sesiuni de training, iar prima va avea loc astăzi, cu începere de la ora 14.00, la Hotel Parc. Din Alba Iulia va participa city-managerul oraşului – Nicolaie Moldovan şi Dorin Nistor, directorul AIDA -TL.

Despre proiectul BUMP a vorbit astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă,  Florin Andronescu – directorul Agenţiei Locale a Energiei Alba – ALEA şi Ovidiu Romoşan, specialist în mobilitatea urbană.

„Practic una din iniţiativele importante ale Uniunii Europene este dezvoltarea transportului modern. Se discută foarte activ la nivel european să se treacă de la noţiuni de transport la noţiunea de mobilitate urbană, fiind un concept mai larg prin care se doresc soluţii integrate durabile, atât în ceea ce înseamnă deplasarea, mobilitatea persoanelor fizice cât şi toată mobilitatea implicată de activităţile unor firme comerciale, instituţii, ş.a.m.d., inclusiv partea de deplasare în interesul de relaxare turistică. Toate acestea se reunesc în conceptul de mobilitate urbană. Şi, pentru că, din păcate oraşele  în România nu au început să fie preocupate de acest domeniu suficient, proiectul nostru îşi propune să facă seziuni de formare, de instruire a unor responsabili din primării, pentru a înţelege cum trebuie făcute analizele iniţiale şi cum trebuie să dezvolte în viitor planurile de mobilitate urbană durabilă”, a declarat Florin Andornescu.

Potrivit lui Florin Andronescu, aceste planuri de mobilitate urbană  vor fi o condiţie obligatorie pentru municipalităţile care vor vrea să acceseze în viitor bani europeni pentru domeniul transportului urban.

Ovidiu Romoşan, specialist în mobilitatea urbană, a menţionat că trebuie să se gândească cum poate organiza transportul în oraş astfel încât să se poată elimina impacturile negative sau externalităţi precum: transportul care generează întârzieri în derularea unor afaceri economice, cauzează accidente, poluare, stres pentru cetăţeni, fie el sonor sau vizual, incluziune, ş.a.m.d. şi totodată consumul de energie nejustificată din cauza opririlor, pornirilor, vitezei mici de deplasare,  cu alte cuvinte costuri operaţionale foarte mari.

„În România experienţa este destul de limitată în domeniu, s-au întreprins studii de circulaţie, tehnice, socio-economice, dar niciodată nu s-a întocmit un plan de mobilitate de către o firmă românească”, a mai spus Ovidiu Romoşan.

Andronescu ALEA„Ceea ce aduce nou cursul este faptul că tratează acest fenomen de planificare, de dezvoltare, ca un concept integrat, ciclic, în care se tratează toate aspectele, de la o analiză aprofundată a situaţiei curente, la identificarea principalelor provocări, lipsuri în domeniul transportului într-un oraş, după care la identificarea celor mai potrivite acţiuni, în special accent pe acţiuni durabile, deci înlocuirea unor forme clasice de transport cu transport durabil, mersul pe bicicletă, altele similare. Cea ce  este foarte important în acest concept de training este faptul cum oraşele trebuie să mobilizeze toţi factorii importanţi din transportul urban, serviciile de transport public, cei care au activităţi comerciale importante, toate instituţiile cu impact pe partea de transport într-un oraş”, a mai spus Florin Andronescu.

Agenţia Locală a Energiei Alba – ALEA este partenerul român al acestui proiect, proiect care are o deosebită relevanţă în România în special pentru oraşele mijlocii/mari oferindu-le un sprijin substanţial în realizarea unor asemenea planuri de mobilitate urbană durabilă.  În total, vor fi organizate trei sesiuni de traininguri: prima fiind cea de astăzi, iar celelalte două urmează să se desfăşoară în lunile martie şi mai. La prima sesiune de training participă 20 de reprezentanţi din 11 municipalităţi importante din România (Alba Iulia, Baia Mare, Bistriţa, Bucureşti Sector 1, Cluj-Napoca, Constanţa, Oradea, Ploieşti, Sighişoara, Târgu Mureş, Zalău). Ca rezultat al trainingului şi al celorlalte activităţi din proiectul BUMP, se preconizează ca primele Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă (elaborate conform metodologiei adoptate la nivel european) să fie dezvoltate în 4 oraşe importante din România.

Bugetul alocat pentru Agenţia Locală a Energiei Alba, pentru realizarea primului training din România destinat instruirii municipalităţilor în vederea elaborării planurilor de mobilitate urbană durabilă este de 90.000 de euro, pentru cei trei ani de implementare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: Prima ediție a „Cupa Primăverii 2024”. Ce sporturi au fost organizate de IPJ Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Prima ediție a „Cupa Primăverii 2024”. Ce sporturi au fost organizate de IPJ Alba IPJ Alba a organizat pe data de 25 aprilie, prima ediție a „Cupa Primăverii”. Participanții s-au întrecut într-un turneu de fotbal și concurs de crossfit.  La data de 25 aprilie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea