Monden-Clubbing
FOTO/VIDEO Karaoke Night în Şanţurile Cetăţii Alba Carolina. Vezi cum s-au distrat albaiulienii.
Vocile tinerelor talente „no name” din oraş au răsunat aseară în Şanţurile Cetăţii Alba Carolina. Peste 100 de albaiulieni, iubitori de distracţie au ales să-şi petreacă seara de marţi într-o atmosferă de vară, cu muzică pe gustul lor, la Terasa Mira Summer. Organizatorii au oferit celor prezenţi o seară de karaoke, unde preţ de câteva minute, aceştia au avut posibilitatea de a deveni artişti. Versurile au fost proiectate pe unul din zidurile Cetăţii iar tinerii s-au întrecut care mai de care în talente interpretând atât melodii din repertoriul românesc cât şi cel internaţional. Organizatorii i-au răsplătit pe cei mai buni, astfel de această dată şampania a fost câştigată de Alina Comănici (video) iar carafa de vin i-a revenit lui Emil, câştigătorul locului secund.
Dacă săptămâna aceasta aţi ratat distracţia, poate video şi pozele vă vor convinge ca săptămâna viitoare să luaţi parte şi voi la o astfel de distracţie pe cinste şi chiar să vă descoperiţi talentul în interpretarea unor melodii mult îndrăgite de voi.

Monden-Clubbing
Neversea și Untold au pus în vânzare biletele de o zi
Două luni și jumătate ne mai despart de revederea cu festivalul Neversea, ce revine după o pauză de doi ani la malul Mării Negre cu un line-ul în care se vor regăsi artiști precum Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Alan Walker, Don Diablo, Alesso, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Ummet Ozcan, Tujamo, Nicky Romero, Nervo, Quintino sau Parov Stelar.
Ajuns la ediția cu numărul patru, Neversea 2022 aduce la Constanța peste 150 de artiști români și internaționali, în perioada 7-10 iulie.
Fanii Neversea au la dispoziție două variante de achizitionare a biletelor pentru una din cele patru zile de festival: General Access, la prețul de 37 de euro + Taxe sau VIP, la prețul de 104 de euro + Taxe.
Și “Big Brother” Untold, pune la dispoziție fanilor pe lângă abonamente și bilete de o zi, la festival. Cei care vor să se distreze în universul magic UNTOLD au la dispoziție tot două variante de bilete de o zi: biletul General Access, la prețul de 50 de euro + Taxe sau biletul VIP Access, la prețul de 106 euro + Taxe. Cei care își achiziționează Day Ticket își vor putea alege ziua în care să vină și să se bucure de experiențe de neuitat. UNTOLD este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume și are loc în 2022, între 4 și 7 august, la Cluj-Napoca. În cele 4 zile și 4 nopți de festival, îi veți putea vedea pe David Guetta, Don Diablo, Hardwell, Morten, Kygo, Steve Aoki, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above and Beyond, Borgore, Dub Fx și Woodnote.
Lucian Danciu
Monden-Clubbing
Artiști din 24 de țări în line-ul final Electric Castle 2022
300 de artiști internaționali, 10 scene, 100 de ore de muzică live – astfel se traduce în cifre experiența muzicală pregătită pentru cea de-a 8-a ediție de Electric Castle (EC), la care sunt așteptați să participe peste 250 de mii de oameni.
Formula care a adus pentru Electric Castle notorietatea de a fi festivalul din România cu cea mai mare diversitate de stiluri muzicale este păstrată și în acest an. Rock, metal, pop, indie, hip hop, electro sau trap vor fi aduse de twenty one pilots, Deftones, Gorillaz, Moderat, Editors, continuate de artiștii români care sunt, de azi, incluși integral pe afișul evenimentului.
„Este un line-up construit în jurul diversității, dar și a viziunii noastre de a aduce, la fiecare ediție, nume proaspete, pe care publicul s-a obișnuit să le descopere în Electric Castle.”, spune Edmond Lenarth, Head of Booking EC. „Într-un an cu foarte multe schimbări de ultim moment în ceea ce privește datele turneelor și disponibilitatea artiștilor, reușim să oferim complexitate, calitate și plăcerea noilor descoperiri prin artiști relevanți, din zone muzicale diferite”, au anunțat organizatorii evenimentului găzduit de județul vecin.
*Programul artiștilor pe zile, disponibil pe site-ul oficial EC
Din SUA, Marea Britanie, Franța, până în Turcia, Niger, Belarus, trupe sau DJs din 24 de țări vor fi prezenți, între 13 și 17 iulie, pe domeniul Banffy, din Bonțida. România ocupă un loc important, cu peste 100 de artiști în program. Pe scena principală sunt programate show-urile Zdob și Zdub, Vița de Vie, Coma, Subcarpați și Delia, în timp ce byron, Robin and the Backstabbers, Șuie Paparude, Dor de Duh, om la lună sau The Mono Jacks sunt „la Hangar”, scena preferată pentru muzică alternativă. Pe lista de (re)descoperit sunt nume precum Cătălina Cara, Balkan Taksim, Simion Bogdan Mihai & Lăutarii de mătase în Backyard, scena amplasată în spațiul unic din apropierea castelului. Programul artiștilor pentru fiecare zi din festival este disponibil, pe site-ul official Electric Castle.
Din 20 mai, prețul abonamentelor și biletelor de o zi va crește la 159, respectiv 70 de Euro (plus taxe). Organizatorii recomandă tuturor să își stabilească, cât mai curând, cazarea pentru perioada evenimentului, opțiunile din camping dar și din proximitatea festivalului fiind deja foarte limitate.
Lucian Danciu
Monden-Clubbing
Eagle Festival a debutat la Oradea cu vibe de Ibiza
Prima ediție de Eagle Festival, ce a avut loc sâmbătă la Oradea, a transformat noua Arena Oradea într-un spațiu inovator, plin de efecte speciale pirotehnice și o atmosferă electrizantă. Au fost peste 10 ore de muzică și voie bună pentru cei aproximativ 3000 de participanți, care s-au simțit ca la un eveniment internațional de muzică.
Aqila Atak, care înainte cu o seară a mixat în Piața Unirii, a dat startul evenimentului dintr-un vultur gigant situat în fața Arenei orădene. Pe scena din interior au mixat pe rând Toby Romeo, Noel Holler, Olix și Dan Fințescu de la Partidul Kiss FM.
Cu experiența petrecerilor din Ibiza de peste 25 de ani, cei doi DJ olandezi Sunnery James & Ryan Marciano au prins miezul nopții la pupitru și au creat un spectacol plin de energie și culoare. “Primul nostru show din acest an dintr-o arena, a fost incendiar!”, au menționat olandezii pe contul lor de Instagram. A urmat apoi DJ-ul german de origine turcă, Ummet Ozcan, cu stilul său tech-trance, iar Brooks a fost cel care a închis festivalul. “Oradea, ai fost la înălțime azi. @musicbrooks își mulțumește pentru energie”, a precizat Dj-ul în vârstă de 27 de ani cunoscut pentru colaborările sale cu Martin Garrix și David Guetta. Tot la Oradea s-a auzit <<Quantum>>, cea mai nouă melodie a sa, ce apare pe albumul <<Sentio>> a lui Martin Garrix.
Vestea bună din partea organizatorilor este că fanii <<Eagle Festival>> nu vor trebui să aștepte un an până la ediția următoare și că acesta va fi programată în luna octombrie a acestui an.
Lucian DANCIU
Foto: Facebook Eagle Fetival
-
Curier Județeanacum 7 ore
FOTO| Mihaela Mih Dehelean, sportivă a CS Unirea Alba Iulia, evoluție foarte bună la o competiție internațională de prim rang. Progres vizibil de la un an la altul
-
Actualitateacum 18 ore
Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei
-
Curier Județeanacum 23 de ore
FOTO| Mii de oameni au participat, sâmbătă și duminică, la Sărbătoarea Libertății de la Blaj. Goran Bregovic a fost invitatul special al evenimentului
-
Actualitateacum 17 ore
BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO
-
Actualitateacum 22 de ore
Avertizare meteo: Vremea se va răci semnificativ în această săptămână. Vijelii, descărcări electrice, grindină și chiar lapoviță în zonele înalte
-
Ştirea zileiacum 8 ore
Pensii 2022: Noua adeverință care trebuie completată pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins
-
Curier Județeanacum 24 de ore
SJU Alba Iulia: Activitatea centrului de evaluare medicală a pacienților cu COVID-19, sistată în perioada în care incidența e redusă
-
Actualitateacum 19 ore
Medicii de familie s-au opus: Ministerul Sănătății nu mai distribuie iodură de potasiu
-
Actualitateacum 18 ore
Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă
-
Curier Județeanacum 21 de ore
FOTO| ASCOR Alba Iulia, prezentă la evenimentul „Studentul ieșean” în capitala Moldovei. Conferință cu tema „Rugăciunea – drum către tine(ri)”
-
Curier Județeanacum 23 de ore
FOTO| Reprezentanții ai 22 de DSVSA-uri din zona centru, sud, nord și vest a țării prezenți în Alba pentru o instruire privind efectuarea controalelor oficiale în domeniul igienei și siguranței alimentelor