Martie 2011 reprezintă pentru powerliftingul românesc o nouă confirmare a faptului că la nivel internaţional „tricolorii” reuşesc să producă rezultate care nu mai pot fi privite drept o mare surpriză. Bulgaria a găzduit prestigioasa competiţie „Cupa Dunării”, o întrecere sportivă care în lumea powerliftingului nu mai are nevoie de nicio prezentare. La startul puternicei competiţii, considerată a doua ca importanţă după Campionatul European de profil, 11 ţări încearcă să se impună ca forţă de necontestat în zonă. Printre acestea şi echipa naţională a României, o echipă pentru care performanţa nu mai este demult o întâmplare. Pe scurt, în vistieria Federaţiei Române de Powerlifting există încă 5 medalii obţinute la nivel internaţional, o medalie de aur, trei de argint şi una de bronz, toate obţinute la Cupa Dunării. În clasamentul pe naţiuni România a ocupat locul trei la mică distanţă de primele două naţiuni, această performanţă venită la scurtă vreme după cea obţinută în Ungaria în cadrul Gyoparos Cupa.
Cupa Dunării este la acest moment simbolul unei competitii care are tradiţie şi o puternică recunoaştere internaţională iar în cadrul acesteia imnul României a răsunat într-un fel pe care promitem să-l repetăm în fiecare competiţie la care participăm. Dincolo de această performanţă pe care o considerăm remarcabilă prin pasiunea şi dăruirea cu care a fost obţinută rezultatele din această primavară ne obligă să continuăm seria succeselor la apropiatul Campionat European. România nu mai poate fi privită la nivelul acestui sport drept o întâmplare fericită sau drept o surpriză mare şi clar că atunci când nu mai eşti o surpriză esti ori o mare valoare, ori o mare dezamăgire. Şi iată că timpul ţine cu valoarea şi că încet, dar sigur, România se pune pe harta powerliftingului ca factor de influenţă, factor care pentru următoarea perioadă va fi simbolul determinării şi al sacrificiului. Am reuşit la Cupa Dunării mai mult decât să obţinem 5 medalii, am reuşit să transmitem un mesaj către lumea powerliftingului din zonă şi nu numai că vine vremea noastră. Va veni curând vremea României, va veni curând vremea în care imnul acestei ţări se va auzi atât de des încât nu va fi naţiune din powerliftingul mondial care să nu ştie că în această parte de lume există valoare şi performanţă.
Pe malul bulgar al Dunării s-a scris o pagină dintr-o poveste care se numeşte pe scurt destinul powerliftingului românesc. Pe umerii sportivilor se aşază tăcut şi discret steagul României, ne întoarcem acasă în sălile în care ne-am ascuns visele şi speranţele care nu ne-au părăsit niciodată. În sălile în care ne întoarcem lipsesc atâtea lucruri, dar nimeni niciodată nu ne poate răpi speranţa şi nici credinţa conform căreia la sfârşitul acestui an lumea întreagă va recunoaşte între naţiuni un mare favorit la orice titlu suprem în powerlifting, acesta se va numi România.
Biroul de presă al Federaţiei Română de Powerlifting
