JOI, la Alba Mall: “Fabrica de Bucurii” – ediția 2013, eveniment în beneficiul copiilor fără posibilități
“Fabrica de Bucurii”, eveniment organizat de Fundația Comunitară Alba, ajuns la a 5-a ediție, va avea loc la Alba Mall joi, 19 decembrie, începând cu orele 18.00. Până în ziua evenimentului, albaiulienii și nu numai pot dona, la standul special amenajat în holul central al Alba Mall, jucării în stare bună, care vor fi apoi dăruite, de sărbători, unor copii din județ cu care soarta a fost mai puțin generoasă.
Doar anul trecut, peste 500 de copii din județ au primit de sărbători jucăriile donate în campania “Fabrica de Bucurii”. Cei care doresc să facă o bucurie unor astfel de micuţi sunt rugaţi să trimită pe adresa [email protected] informaţiile necesare pentru ca jucăriile strânse să îşi împlinească menirea.
În cadrul “Fabricii de Bucurii” va avea loc tradiționala licitație de jucării, fondurile care vor fi strânse fiind destinate Fondului Genius și Programului YouthBank. Fondul Genius a fost capitalizat prin cele două evenimente “Cină pentru Comunitate” de anul acesta și este destinat tinerilor talentați din județ care au nevoie de susținerea comunității și care vor primi, în anul 2014, burse de sprijin în valoare totală de 10.000 lei. Prin programul YouthBank, Fundația Comunitară Alba susține tinerii liceeni și își propune să finanțeze cu 20.000 lei inițiativele lor în comunitate în anul 2014. Programul YB a fost inițiat în anul 2006 de Asociația pentru Relații Comunitare, cea care coordonează o rețea națională de parteneri dedicați dezvoltării locale a programului, pornind de la un set comun de principii și standarde. YB pornește de la premisa că tinerii sunt o resursă pentru comunitățile locale și încurajează inițiativa civică, responsabilitatea și asumarea de către tineri a rolului de lideri. “Fabrica de Bucurii” înseamnă și o sărbătoare pentru cei prezenți. Vor veni să încânte publicul Chef Cosmin Toma – concurent Top Chef (cu o expoziție culinară în imagini), Gino (cu un recital extraordinar de colinde), Ionuț Ionescu (finalist la ”Dansez pentru tine”) și Școala de dans “Life is Dance”.
În perioada 11 – 19 decembrie, voluntarii fundației vă invită la standul din holul central al Alba Mall, unde puteți găsi frumoase felicitări de sărbători, calendare de buzunar și unde vă vor împacheta cadourile cumpărate pentru cei dragi. Partenerii fundației în programele derulate sunt: Consiliul Local, Primăria Municipiului Alba Iulia, Dacia Market, Casa de Cultură a Studenților, Restaurant Appetit, Auto Drive Center (dealer Skoda), Ancău Company, Societatea de Transport Public, Alba Mall, Porterom și Tipo-Rex. Partener național, în cadrul programului YouthBank, este Asociația pentru Relații Comunitare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]