Rămâi conectat

Actualitate

Joi, 24 octombrie: Gala Elitelor Medicale, ediția a IV-a, Târgu Mureș, eveniment de vârf în recunoașterea excelenței în domeniul sănătății

Ziarul Unirea

Publicat

în

Joi, 24 octombrie ora 18, la Târgu Mureș, în fastuoasa sală a Palatului Culturii, va avea loc Gala Elitelor Medicale – ediția a IV-a, eveniment de vârf în recunoașterea excelenței în domeniul sănătății. 

Organizatori sunt brandul ZIAR MEDICAL (http://www.ziarmedical.ro), una dintre cele mai importante publicații online ale momentului, în domeniul sănătății, și CARDIONET – a Joint Meeting of the Romanian Society of Cardiology and Hungarian Society of Cardiology (23-25 octombrie). Evenimentul are loc cu sprijinul Instituției Prefectului – Mureș.

Juriul – condus de Prof. univ. dr. Benedek Imre și Conf. univ. dr. Diana Păun (consilier prezidențial) și  format din personalități ale vieții medicale, ale cercetării științifice în domeniul sănătății și ale lumii academice medicale – a nominalizat, analizat și a ales câștigătorii din acest an, care s-au evidențiat prin munca, abnegația, profesionalismul, spiritul de  echipă și/sau caracterul de lider și de mentor.

Programul Galei Elitelor Medicale constă în: decernarea premiilor, prelegeri susținute de speakeri cu profil înalt medical internațional și național, mese rotunde, workshop-uri interactive, conferințe tematice,  precum și diseminarea unei game largi de lucrări științifice din domeniu.

„Fie că ne referim la sistemul medical (clinici și spitale), la cercetare, la învățământ, la organizații ale pacienților, la acțiuni de mecenat sau la inițiative individuale ori la echipe care lucrează eficient și impecabil (în sala de operații sau în management) pentru sănătatea pacientului român –   identificăm, de la un an la altul, elitele lumii medicale. Le identificăm și le premiem, într-un eveniment de excepție, așa cum excepțională este munca lor, zi de zi” – afirmă inițiatorul și directorul Galei Elitelor Medicale, jurnalistul clujean Ionuț Geană.

Detalii la telefon 0739-841.988.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea