Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în minivacanţa de Sfânta Maria: Recomandări pentru cetățeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în minivacanţa de Sfânta Maria: Recomandări pentru cetățeni

Asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice și religioase care vor avea loc în județul Alba, cu ocazia sărbătoririi “Adormirii Maicii Domnului” va fi principala misiune a jandarmilor, în data de 15.08.2021. Pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât cetățenii să se poată reculege în linişte, vor fi asigurate măsuri de ordine publică de către aproximativ cincizeci de jandarmi în cincisprezece locații.

Pentru ca activităţile organizate în spaţiul public să se desfăşoare fără incidente, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Avram Iancu” Alba recomandă cetățenilor:

-să evite implicarea în conflicte de orice natură;
-să respecte măsurile stabilite de organizatori precum și indicațiile și îndrumările jandarmilor;
-să supravegheze comportamentul copiilor;
-să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
-să semnaleze orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri;
-în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forțelor de ordine sau să apeleze numărul unic de urgență 112.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Fundația pentru SMURD Alba dă startul campaniei de recrutare a voluntarilor: Cum poți să devii un adevărat „Salvator de vieți”. Devino motorul schimbării în comunitatea ta! 

Ioana Oprean

Publicat

în

Fundația pentru SMURD Alba dă startul campaniei de recrutare a voluntarilor: Cum poți să devii un adevărat „Salvator de vieți”. Devino motorul schimbării în comunitatea ta! Fundația pentru SMURD a anunțat marți, 31 martie 2026, deschiderea oficială a unei noi sesiuni de recrutare pentru voluntari la nivel local, în județul Alba. Într-o lume în care […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Alba au promovat integritatea în rândul elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Alba au promovat integritatea în rândul elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” din Cugir În baza Protocolului de colaborare încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba și a invitației directorului Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu” din Cugir, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Alba au participat, marți, 31 martie 2026, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată la Alba Iulia: ,,Credem și sperăm într-o comunitate în care fiecare persoană are locul ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată la Alba Iulia: ,,Credem și sperăm într-o comunitate în care fiecare persoană are locul ei” Centrul de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor Copii, alături de Consiliul Județean Alba a organizat joi, 2 aprilie 2026, o acțiune în Alba Iulia, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Albaiulienii au […]

Citește mai mult