Rămâi conectat

Curier Județean

ITM Alba: Peste 50 de firme controlate și un singur avertisment aplicat de inspectori, săptămâna trecută. Principalele nereguli constatate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un singur avertisment a fost aplicat de inspectorii ITM Alba, în urma controalelor de săptămâna trecută.

În perioada 25-29 septembrie, în domeniul relațiilor de muncă inspectorii au controlat 34 de unități, cu un număr total de 237 de angajați. Au fost constatate 57 de deficienţe, însă nu a fost aplicată nicio sancțiune. De asemenea, nu a fost descoperită nicio persoană  muncind la negru.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost controlate 20 de firme. Inspectorii au constatat 29 de deficienţe și au formulat un singur avertisment. Două evenimente se află în curs de cercetare.

Principalele deficienţe stabilite în controale, în domeniul relațiilor de muncă:

– netransmiterea in termenul legal in registrul general de evidenta al salariatilor, a elementelor referitoare la incadrarea in munca a salariatilor;
– neplata orelor suplimentare;
– neacordarea repausului saptamanal;
– neconducerea corecta a evidenţei timpului lucrat ;
– contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;
– primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine);
– regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;
– registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii;
– neprezentarea la ITM Alba cu documentele solicitate in vederea finalizarii controlului.

Principalele deficienţe stabilite în controale, în domeniul securității și sănătății în muncă:

– Lipsa fiselor de aptitudini eliberate in urma examinarii medicale la angajare si/sau periodica a lucratorilor.
– Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala pentru activitatile desfasurate
– Lipsa autorizarii initiale si a verificarilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementarilor ISCIR
– Lipsa instruirii periodice a lucratorilor
– Organizarea necorespunzatoare a activitatii de nivelul unitatilor, conform noilor reglementari din HG 955/2010 securitatea muncii
– Lipsa instructiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitatile desfasurate
– Desfasurarea activitatii fara efectuarea examenului medical la angajare si/sau periodic a lucratorilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea