Ioan Dîrzu, PSD Alba: Noua lege a pensiilor este piatra de temelie a unei echități sociale pentru pensionari
Noua Lege a pensiilor va intra în curând în procedura de dezbatere parlamentară, în regim de urgență. Este o lege apreciată de federațiile de pensionari și reflectă aproape 100% dorințele oamenilor.
Pentru a acoperi toate majorările, s-au adăugat 40 de miliarde de lei față de cei 80 de miliarde de lei pe care deja îi avem pregătiți. Nu vrem să facem o lege inaplicabilă, ci una care dublează pensiile până în 2021, cu creșteri în fiecare an.
În ultimii doi ani am pornit de la 871 lei și am ajuns la 1100 de lei punctul de pensie, anul viitor se va ajunge la 1265 lei, în 2020 se va ajunge la 1775 lei. În 2021, punctul de pensie va fi 1875 de lei, se va intra și pe noua formulă de calcul care va aduce o nouă majorare.
Legea a introdus o serie de beneficii. Cei care sunt la ora actuală pe indemnizația socială minimă de 640 de lei, nu vor mai crește în același ritm cu pensionarii care sunt acum la 640 lei, dar care au contribuit 35 de ani. Aici va fi o departajare clară și în funcție de numărul de ani lucrați. Deja am eliminat o inechitate.
O altă măsură este ca pensiile femeilor față de cele ale bărbaților erau în avantaj. Egalizăm și asta. Nu este normal ca persoane care au lucrat același număr de ani, au același număr de puncte, să aibă pensii diferite doar pentru că sunt bărbați sau femei.
De asemenea, sunt pensionari care au lucrat la fel, același număr de ani, au contribuit la fel au același punctaj, dar pentru că au ieșit la pensie pe legislații diferite în ani diferiți până acum aveau pensii diferite. Noua formulă de calcul ne-a permis să corectăm toate aceste inechități. Ar fi sigur principalele lucruri care interesează pe pensionari.
La pensie pentru limita de vârstă va exista o posibilitate să ieși cu 5 ani mai devreme dacă ai cu 8 ani peste stagiul de cotizare, posibil ca cineva să fi început să lucreze de la 16 ani sau să aibă perioade asimilate, facultate, masterat, armată, concediu de maternitate etc. Vor putea să se pensioneze cu 8 ani mai devreme fără să fie penalizați.
Încă sunt binevenite propunerile asociațiilor de pensionari, ale experților în legislația muncii și protecție socială, chiar și a opoziției politice. Din păcate, de când s-a lansat proiectul Legii pensiilor, PNL nu a făcut decât să dezinformeze. Înțeleg că PNL nu e în stare să scrie măcar un text de lege pe care CCR să nu-l declare neconstituțional, dar îi rog ca măcar de data aceasta să se concentreze, să nu mai mintă și eventual să vină cu soluții la problemele pensionarilor pe care îi reprezintă sau cel puțin credem că ar trebui să-i reprezinte.
Deputat
Ioan Dîrzu
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
