Investiții de peste 194 de milioane de lei în rețeaua electrică din Alba în perioada 2022 – 2025: DEER a început consultările cu autoritățile locale pentru dezvoltarea infrastructurii energetice
Investiții de peste 194 de milioane de lei în rețeaua electrică din Alba în perioada 2022 – 2025: DEER a început consultările cu autoritățile locale pentru dezvoltarea infrastructurii energetice
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a organizat joi, 2 aprilie 2026, la sediul Prefecturii Alba, prima întâlnire dintr-o serie de consultări dedicate consolidării colaborării cu autoritățile județene și locale, din cele 18 județe în care compania își desfășoară activitatea.
Evenimentul, organizat în contextul Zilei Instituției Prefectului, a reunit reprezentanți ai autorităților centrale, ai administrației județene, primari din județul Alba și conducerea companiei, într-un demers orientat spre corelarea planurilor de dezvoltare locală cu programele de investiții în infrastructura de distribuție a energiei electrice – un element esențial pentru dezvoltarea economică și creșterea calității vieții în comunități.
La discuții au participat domnul Sorin Bumb, membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, domnul Nicolae Albu, prefectul județului Alba, domnul Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, alături de reprezentanți ai instituțiilor locale și ai administrației publice.
Din partea DEER au fost prezenți Mihaela Rodica Suciu, Director General, Marius Ceteraș, Director Direcția Management Acces Rețea, Dan Mateaș, Director Direcția Dezvoltare, Alexandru Perju, Directorul Sucursalei Alba, împreună cu specialiști ai companiei.
În cadrul întâlnirii, accentul a fost pus pe necesitatea unui dialog direct, aplicat și orientat spre soluții, care să permită o mai bună aliniere între dezvoltarea comunităților și capacitatea infrastructurii energetice.
Discuțiile au vizat teme esențiale pentru comunități, precum continuitatea alimentării cu energie electrică, timpii de intervenție în caz de avarii, gestionarea situațiilor de criză generate de condițiile meteo extreme, precum și provocările legate de racordarea noilor consumatori și susținerea investițiilor locale.

Totodată, a fost evidențiat faptul că fiecare proiect de racordare sau modernizare a rețelei depășește dimensiunea tehnică, având un impact direct asupra dezvoltării economice și sociale a comunităților – de la locuințe și afaceri, până la infrastructura esențială precum școli sau unități medicale.
„Nu vorbim doar despre rețele electrice, avize sau investiții, ci despre dezvoltarea comunităților și despre calitatea vieții oamenilor. Fiecare racordare înseamnă o casă locuită, o afacere care poate funcționa sau un investitor care decide să rămână. Știm că există provocări reale – presiune pe termene, cereri în creștere, așteptări ridicate – însă rolul nostru este să le adresăm împreună, cu transparență și soluții concrete. Avem trei direcții clare: accelerarea racordărilor prin simplificarea proceselor, creșterea investițiilor în rețea și implicarea activă în îmbunătățirea cadrului legislativ. Dar aceste obiective nu pot fi atinse fără un parteneriat real cu autoritățile locale, bazat pe planificare comună, schimb rapid de informații și o aliniere autentică între dezvoltarea comunităților și infrastructura energetică”, a declarat doamna Mihaela Rodica Suciu, Director General DEER.
În județul Alba, investițiile realizate de DEER în perioada 2022–2025 pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei electrice depășesc 194,3 milioane de lei, dintre care 89,6 milioane de lei au fost alocate în perioada 2024–2025, reflectând angajamentul companiei pentru creșterea fiabilității rețelei și îmbunătățirea calității serviciului de distribuție.
Întâlnirea de la Alba Iulia marchează începutul unei serii de întâlniri cu autoritățile județene, prin care DEER își propune să dezvolte un cadru de colaborare eficient cu administrațiile locale, pentru o infrastructură energetică modernă, sigură și adaptată nevoilor viitoare.
Obiectivul comun este creșterea fiabilității rețelei, îmbunătățirea calității serviciului de distribuție și dezvoltarea unei infrastructuri moderne, adaptate cerințelor actuale și viitoare ale comunităților, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă Distribuție Energie Electrică România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Mesaj emoționant transmis de sportiva Mihaela Mih-Dehelean, după ce a donat sânge: „Adevărata putere nu stă doar în ceea ce reușim pentru noi, ci și în ceea ce oferim celorlalți”
Mesaj emoționant transmis de sportiva Mihaela Mih-Dehelean, după ce a donat sânge: „Adevărata putere nu stă doar în ceea ce reușim pentru noi, ci și în ceea ce oferim celorlalți” Mihaela Mih-Dehelean a publicat un mesaj emoționat, joi, 2 aprilie 2026, pe o rețea de socializare, după ce a donat sânge. Sportiva a scris mai […]
FOTO | Performanță remarcabilă pentru Andrei Dincă, elev de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: S-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie -“Mica Terra”
Performanță remarcabilă pentru Andrei Dincă, elev de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: S-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie -“Mica Terra” Andrei Dincă, din clasa a VI-a A de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, a obținut premiul II în cadrul Olimpiadei de Geografie -“Mica Terra” – calificându-se. […]
FOTO | Petra Ivan, elevă la Școala Gimnazială ,, Avram Iancu” Alba Iulia, performanță extraordinară: Mențiune de onoare la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V–VIII
Petra Ivan, elevă la Școala Gimnazială ,, Avram Iancu” Alba Iulia, performanță extraordinară: Mențiune de onoare la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V–VIII Petra Ivan, elevă la Școala Gimnazială ,, Avram Iancu” Alba Iulia, a reușit o performanță extraordinară, obținând mențiune de onoare la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V–VIII. Olimpiada Națională de […]