Rămâi conectat

Politică Administrație

Interpelarea senatorului Alexandru Pereș și răspunsul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, privind gratuitatea manualelor școlare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Domnule Ministru,
Obiectul interpelării de astăzi face referire la manualele şcolare, care ar trebui să fie gratuite, începând cu clasa pregătitoare (clasa zero) până în clasa a XII-a inclusiv. Deşi este statuat chiar în Constituţia României că „învăţământul de stat este gratuit”, acest drept nu este respectat, pe deplin, de către ministerul pe care îl coordonaţi.

În fiecare an, la începutul şcolii, au existat probleme în privinţa manualelor. Erau insuficiente, degradate, trebuiau să fie achiziţionate de către părinţi, iar, mai nou, unele dintre acestea nu au fost tipărite înainte de începerea anului şcolar. Din acest motiv elevii şi-au achiziţionat manuale pentru clasele a XI-a şi a XII-a. Asta pentru că Guvernul României s-a gândit tardiv să emită o Hotărâre prin care decontează fiecărui elev suma de 55 RON pentru achiziţionarea de manuale şcolare. Suma însă nu poate acoperi costul tuturor manualelor de care un elev de liceu are nevoie. Se pot cumpăra astfel maximum trei manuale!

Domnule Ministru,
Un alt aspect doresc să îl evidenţiez şi care dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că, de fapt, în România, învăţămîntul de stat nu este gratuit: achiziţionarea de către părinţi a caietelor speciale pentru clasa pregătitoare. Asta, pe lângă necesarul de rechizite şcolare care nu sunt nici acestea gratuite, dar de care fiecare elev are nevoie. Astfel, părinţii se confruntă încă din primul an de şcoală cu cerinţele unui sistem de învăţământ gratuit, dar sărac!

Elit - Gustul Desăvârșit

Domnule Ministru,
În încheiere, vă rog să îmi răspundeţi la două întrebări:
1) Pentru anul şcolar 2016-2017 aveţi în plan organizarea de licitaţii la timp, pentru achiziţionarea tuturor manualelor şcolare necesare claselor a XI-a şi a XII-a?
2) De ce caietele speciale pentru clasa pregătitoare nu sunt gratuite? Luaţi în calcul ca, începând cu anul şcolar 2016-2017, acestea să fie achiziţionate de către ministerul de resort sau decontate părinţilor?
Solicit răspuns scris.

*Răspunsul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu

Stimate domnule senator,
Urmare a interpelării formulate de dumneavoastră, înaintată Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice prin adresa Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul – Guvernul României nr. 8460/DRP/01.10.2015 şi înregistrată cu nr. 10547/02.10.2015, vă comunicăm următoarele:

Domeniul manualelor şcolare este reglementat prin OMEN nr. 5559/2013 privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar. Ordinul a fost elaborat în baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi cuprinde: Metodologia de asigurare şi de gestionare a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, Procedura de achiziţie a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, Metodologia de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, Metodologia de constituire şi de funcţionare a Corpului evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) asigură achiziţionarea manualelor şcolare prin licitaţii publice doar pentru clasele I-X, în condiţiile prevăzute de legislaţia specială în materie de achiziţii publice, respectiv Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare. în acest context, licitaţiile de manuale şcolare noi sunt mult întârziate din cauza posibilităţii neîngrădite de contestare r epetată a diferitelor etape în derularea procedurii.

Pentru ciclul superior al liceului (clasele a XI-a – a XII-a), în conformitate cu prevederile legale în vigoare, manualele şcolare sunt aprobate de MECS, fără a fi însă achiziţionate din bugetul public de stat, ci de pe piaţa liberă, potrivit voinţei profesorilor/elevilor/părinţilor.

Menţionăm că, pentru clasa pregătitoare, curriculumul şcolar nu prevede utilizarea de manuale şcolare, acordarea de calificative şi nici teme pentru acasă. Programele disciplinelor de studiu corespunzătoare acestei clase prevăd activităţi de acomodare cu mediul şcolar, într- un mod cât mai prietenos, principalul context de învăţare fiind jocul. Activităţile de învăţare propuse prin programele şcolare sugerează modalităţi concrete prin care pot fi exersate şi formate competenţele specifice, bazate pe folosirea unor suporturi intuitive (obiecte, semne, imagini). Materialul didactic în activităţile de învăţare propuse nu are caracter obligatoriu, activităţile de învăţare reprezentând doar sugestii pentru formarea competenţelor, ele trebuind adaptate specificului fiecărei clase, în funcţie de resursele de care dispune fiecare cadru didactic care predă la clasa pregătitoare.

Caietele speciale sunt auxiliare curriculare, neobligatorii în activităţile didactice de la clasa pregătitoare, şi, în consecinţă, acestea nu fac obiectul aprobării lor de către MECS.

Decizia de achiziţionare a caietelor speciale este la latitudinea părinţilor, la recomandarea cadrelor didactice în baza iniţiativei profesionale şi are drept scop îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional.

Mulţumindu-vă pentru colaborare, vă asigur, stimate domnule senator, de toată consideraţia mea.
Sorin Mihai CÎMPEANU Ministru (Z.U.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

Comunicat de presă| Călin Matieș: I-am lansat Excelenței Sale, ambasadorul Statului Israel, invitația de a vizita Alba Iulia de Ziua Națională a României

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Călin Matieș: I-am lansat Excelenței Sale, ambasadorul Statului Israel, invitația de a vizita Alba Iulia de Ziua Națională a României

Astăzi am avut deosebita plăcere să mă întâlnesc cu ambasadorul Statului Israel la București, Excelența Sa Reuven Azar, ocazie cu care am vorbit despre relațiile bune dintre cele două țări și alte subiecte de actualitate din plan intern și extern.

Am avut ocazia să îi povestesc despre Alba Iulia (de care nu a auzit până acum) despre importanța istorică a orașului nostru, cât și despre Marea Unire de la 1918.

Am profitat de moment să îi lansez Excelenței Sale invitația de a vizita Alba Iulia de Ziua Națională a României, oraș cu care ne mândrim peste tot în țară!

Elit - Gustul Desăvârșit


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Majorare pensii 2023: Ping-pong cu prețurile la energie și majorarea pensiilor românilor: Ce variante își dispută PSD și PNL

Ziarul Unirea

Publicat

în

Majorare pensii 2023: Ping-pong cu prețurile la energie și majorarea pensiilor românilor: Ce variante își dispută PSD și PNL

Liderii Coaliției nu reușesc să ajungă la un consens pe tema prețurilor la energie și procentul pentru creșterea pensiilor. PSD și PNL au versiuni diferite atunci când vine vorba de cele două mari teme. Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că o ședință a Coaliției pentru tranșarea problemelor va avea loc miercuri, 9 noiembrie. Până atunci cele două mari partide fac ping-pong mediatic cu măsurile pe care vor să le impună.

Citește și: PENSII 2023: Punctul de pensie se va MAJORA cu 15%. Ce spune premierul Ciucă

Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că PSD vrea ca pentru următoarele luni să se mențină plafonarea de 0,8 lei/ kwh pentru cei care se încadrează într-un consum de 255 kilowați, iar cei care depășesc să plătească un preț fix de 1,2-1,3 lei.

De asemenea, social-democrații nu sunt de acord cu plafonarea prețului la 1.3 lei/kwh pentru marii consumatori economici așa cum și-ar dori liberalii.

Elit - Gustul Desăvârșit

Potrivit surselor citate, social-democrații vor să mențină amendamentele la OUG 119/2022 în care să beneficieze de compensarea prețului la energie serviciile publice: spitalele, scolile, companiile de utilități dar și persoanele fizice care folosesc acasă echipamente medicale ce consuma electricitate.

În ceea ce privește reglementarea prețului la energie începând de la 1 ianuarie 2023, liderii Coaliției par să fi căzut de acord că aceasta se va face printr-o nouă ordonanță de Guvern.

PSD și PNL își dispută procentul de majorare al pensiilor

La capitolul pensii, PSD și PNL nu au reușit să ajungă la un consens. Social-democrații pledează pentru o majorare de 11,92% doar pentru pensiile mici de 1.500 lei și acordarea unor ajutoare sociale timp de trei luni pentru toate categoriile defavorizate.

De partea cealaltă, liberalii vor o majorare de 15% pentru toate pensiile dar fără să fie acordate alte ajutoare sociale.

La nivel public, PSD spune că mărirea cu 15% a pensiilor ar duce la un efort bugetar de 16,5 miliarde.

Ce se schimbă când vine vorba de lemnele de foc
Potrivit surselor Hotnews.ro, în Coaliție PSD, PNL și UDMR ar fi ajuns la un acord în ceea ce privește prețul lemnului de foc. Se va renunța la plafonare de 400 lei pe metru cub și se va extinde acordarea ajutoarelor de încălzire cu lemne. Astfel, se vor acorda ajutoare de până la 320 de lei în funcție de venituri.

Potrivit estimărilor, numărul beneficiarilor se va modifica și va crește de la 500.000 la 1,5 milioane de beneficiari.

O ședință a Coaliției pentru tranșarea problemelor va avea loc miercuri, 9 noiembrie.

sursă: hotnews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Doamne cu care judeţul Alba se mândreşte: Femei antreprenor în Apuseni”

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Femeia antreprenor în Apuseni

La iniţiativa doamnei Ileana Boncuţ, preşedinte al Organizației Femeilor Liberale Câmpeni, doamne active şi cu iniţiativă în comunitate, cu expertiză, perseverente şi pasionate de ceea ce fac, doamne care au un cuvânt de spus în societate şi in business, au împărtăşit din experienţa lor, în cadrul primei ediţii a evenimentului Femeia antreprenor în Apuseni.

Prezente în sală, peste 80 de doamne din Câmpeni, primarul şi viceprimarul oraşului au urmărit cu interes prezentările susţinute de:

Elit - Gustul Desăvârșit

Chira Livia, SC RIVALY CH.SRL a vorbit despre afacerea familiei, un business ce a debutat acum 30 de ani, acum fiind unul dintre cei mai mari şi importanţi angajatori din Câmpeni. În proiect, s-au implicat direct şi copiii doamnei Chira, Nicoleta Sălăgean și Marius Chira. Domeniul de activitate în care cu succes îşi desfăşoară activitatea este cel al comerţului, compania deţinând restaurante, magazine alimentare şi brutărie proprie.

Gherghel Georgiana conduce o cofetărie cu laborator propriu – SC GEORAMY S.R.L, o afacere de familie, făcută cu pasiune şi inventivitate într-o lume care are nevoie de cât mai mult frumos şi de amintirea senzaţiilor minunate date de gustul copilăriei.

Sectorul turistic al munţilor Apuseni a fost reprezentat de doamna profesor Mocanu Mirela – administrator al pensiunii Valea Brazilor, un loc idilic şi primitor, construit după tradiţia moţească care primeşte cu braţele deschise turiştii care vizitează zona.

Din drag de oameni şi cu dorinţa de a-i ajuta pe cât mai mulţi să îşi recupereze funcţiile motorii, doamna Cotișel Alexandra (studii superioare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,, Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, specializarea balneofiziokinetoterapie) – reprezintă domeniul medical prin cabinetul său de recuperare medicală și masaj.

A vorbit despre importanţa imaginii de companie, despre strategii de marketing şi despre o comunicare transparentă în afaceri, Alina Hărăguș- specialist marketing şi comunicare în afaceri – antreprenor, agenţie de publicitate în Alba Iulia, (Tao Media) și președinte al Organizației Femeilor Liberale Alba.

Au fost organizate şi standuri de prezentare ale produselor locale, prin bunăvoinţa doamnelor:

• Sălăgean Nicoleta, brutăria RIVALY, produse de patiserie și produse tradiționale

• Furdui Eta – brânzeturi etc

• Jula Ionela – miere şi produse apicole

• Joldeș Adriana și Mihaela Lobonea – decorațiuni evenimente (AMazing Flowers & Gifts)

Acest eveniment face parte dintr-o serie de evenimente care au ca şi scop valorizarea calităţilor femeii în societate şi in familie şi precede şi alte evenimente dedicate doamnelor cu care judeţul Alba se mândreşte.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea