Întâmpinarea Domnului, mare sărbătoare creștină prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos

Întâmpinarea Domnului este sărbătorită pe 2 februarie, la 40 de zile de la nașterea lui Iisus Hristos. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria si dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbăteasca sa fie afierosit lui Dumnezeu in a 40 a zi de la naștere. In acest moment se făcea si curățirea mamei. In Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon si prorocita Ana. Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraica in greaca. In momentul in care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua in pântece si va naște fiu“, a înlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor. In momentul in care acesta Îl ia in brațe pe Hristos, rostește: „Acum slobozise (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, in pace, ca văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru ca era plictisit sau obosit, ci pentru ca era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflam ca el pleacă spre a vesti si morților ca Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.

Părintele Teofil Parian spune ca „noi suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru ca putem sa-L primim pe Hristos in ființa noastră si sa-L purtam in noi nu numai câteva clipe, ci o viată întreaga si chiar o veșnicie întreaga”.

Prorocita Ana simbolizează Legea si Proorocii, cele care se vor împlini in persoana lui Hristos.

Întâmpinarea Domnului – obiceiuri

In credința populara ziua de 2 februarie este cunoscuta sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin aceasta practica se credea ca puterea acestui animal era transferata asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați in aceasta zi prin afumare cu par de urs.

Se credea ca, daca in aceasta zi este soare, ursul iese din bârlog si, văzând-si umbra, se sperie si se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, daca in aceasta zi cerul este înnorat, ursul nu-si poate vedea umbra si rămâne afara, prevestind slăbirea frigului si apropierea primăverii.

Întâmpinarea Domnului – date istorice

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusa la Roma de papa Gelasiu in anul 494. Astfel, a fost înlocuita străvechea sărbătoare păgâna a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc si procesiuni in jurul orașului cu făclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

In Rasarit aceasta sărbătoare s-a introdus in penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut in cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justin ian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sărbătorii Nașterii Domnului).

Întâmpinarea Domnului – pilda de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile după naștere

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pilda si la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor si închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine in biserica si in numele familiei aduce pe noul-născut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar.

Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mama si pe prunc, apoi punând epitrahilul si mana dreapta pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formata din binecuvântare, rugăciuni începătoare si tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citește cele cinci molifte din Aghiazmatar. Mama si pruncul închipuie in acest moment pe Maica Domnului cu Iisus in brațe in templul din Ierusalim. In rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor „curățirii” femeii lauze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face si cuvenita referire la împărtășirea mamei cu Sfintele Taine. In ce priveste pruncul, preotul se roagă ca Dumnezeu sa-l crească, sa-l binecuvânteze si sa-l sfințească, randuindu-i după aceasta pregatire luminarea botezului. Despre Mântuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfântă Evanghelie ca a fost purtat in brațe de catre dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute in Ierusalim in aceste clipe, se savarseste intreaga procesiune a intrarii in biserica, pana la asezarea pruncului in fata usilor imparatesti.

Rostind formula de imbisericire, preotul ia pruncul din fata usilor si intra cu el in biserica, zicand mai departe : „Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta !”. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit intre alesii lui Dumnezeu, in calitate de catehumen. In interiorul naosului, preotul iarăși rostește: In mijlocul bisericii Te voi lauda!”, amintind astfel de prezenta cetelor îngerești. In cele din urma, apropiind pruncul de altar si inchinandu-l la icoanele imparatesti, preotul arata ca acesta a dobandit dreptul de a fi primit in el, in sensul de a deveni pe viitor „jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu” (Rom. XII, 1). Pruncul de parte barbateasca se introduce spre inchinare si in interiorul sfantului altar. Ritul imbisericirii se incheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane…”. Preotul aseaza pruncul jos pe solee, in fata usilor imparatesti, de unde este luat de catre mama dupa ce aceasta a facut trei inchinaciuni.

Întâmpinarea Domnului – in iconografie

Scenele care reprezintă ducerea Mantuitorului la templu, ni-L prezinta pe Hristos fie ca fiind purtat pe brate de Maica Sa, spre a fi oferit dreptului Simeon, fie tinut in brate de batranul Simeon. Pruncul nu este gol, ci imbracat. In spatele Maicii Domnului sta cucernic, dreptul Iosif, tinand intr-o colivie, doua turturele pe care le aduce la templu ca jertfa, dupa Legea mozaica. Prorocita Ana, cea care L-a slujit pe Dumnezeu in templu din tineretea ei „in post si in rugaciuni” (Lc. 2, 37), este redata in spatele dreptului Simeon, având in brațe pergamentul, pe care sta scris: „Pruncul a întărit cerul si pământul”.

Sursa Crestinortodox.ro

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---