Actualitate

Inspecția Muncii: După modificarea legislației a crescut numărul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit Larisei Papp, director în cadrul Inspecției Muncii, modificarea legislației din domeniul muncii din vara anului trecut și înăsprirea sancțiunilor pentru munca nedeclarată au dus la majorarea numărului contractelor de muncă individuale cu normă întreagă.

Ea a participat la evenimentul de lansare a unui studiu privind dinamica pieței muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare, realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM).

”Numărul de contracte individuale de muncă a crescut. La 31 mai 2018, la Registrul General de Evidență a Salariaților, erau înregistrate 6.325.368 de contracte individuale de muncă active. Numărul reprezintă totuși ceva pe piața muncii din România”, a spus Papp.

Potrivit acesteia, un moment important a fost cel din vara anului trecută, când s-a modificat legislația din sector.

”Dacă până în august 2017 nu aveam o definiție a ceea ce înseamnă muncă nedeclarată, acum avem cele patru situații care sunt încadrate ca atare. Această situație a determinat o creștere a contractelor intrate în legalitate și, pe cale de consecință, o creștere a numărului de contracte individuale de muncă. Am înregistrat o creștere a contractelor individuale de muncă cu normă întreagă, raportat la cele cu normă parțială, ceea ce până la urmă reprezintă un plus”, a arătat oficialul Inspecției Muncii.

Ideea a fost susținută și de datele prezentate în studiul PIAROM.

”Am avut creșteri spectaculoase pe anumite sectoare, de pildă în sectorul serviciilor de transport cu taxiul am avut o creștere de 80% a numărului de contracte cu normă întreagă. La fel în industria restaurantelor, cu 19%, sau în industria serviciilor de înfrumusețare, unde numărul contractelor de muncă a crescut într-un an cu 42%”, a afirmat Mihai Cioc, expert în cadrul PIAROM, prezent la același eveniment.

Cu toate acestea, România are în continuare o rată a populației active cu contracte de muncă destul de scăzută, respectiv 62%, sensibil sub media europeană, unul dintre factorii fiind dezechilibrele regionale.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât de răcoroasă va fi dimineața în care începe anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de răcoroasă va fi dimineața în care începe anul școlar 2026-2027 Vremea va fi răcoroasă în dimineața de 7 septembrie 2026, în care va începe anul școlar 2026-2027 în România, indică prognozele meteo. Luni, 7 septembrie 2026, la ora 8.00, vor fi 12 grade la Sibiu și 10 grade Celsius la Cluj-Napoca. La Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensia românilor care au lucrat în străinătate: Cum se cumulează anii munciți în România și în alte țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensia românilor care au lucrat în străinătate: Cum se cumulează anii munciți în România și în alte țări Românii care au lucrat atât în țară, cât și în străinătate nu își pierd anii de contribuții. În funcție de țările în care au fost asigurați, perioadele de muncă pot fi totalizate pentru deschiderea dreptului la pensie, […]

Citește mai mult

Actualitate

Hidroelectrica majorează prețul energiei active: Cu cât vor crește facturile românilor din octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Hidroelectrica majorează prețul energiei active: Cu cât vor crește facturile românilor din octombrie 2026 Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre principalii furnizori pentru populație, pregătește noi tarife pentru clienții casnici ale căror contracte urmează să expire. Compania a început deja să transmită notificări privind noile condiții contractuale, care […]

Citește mai mult