Înscrierea copiilor în ciclul primar decurge fără probleme în Alba
Procedura înscrierii copiilor în clasa pregătitoare şi clasa I decurge fără probleme în Alba. Până acum au fost depuse 1.564 de cereri de înscriere din care au fost validate 1.470, restul fiind în curs de aprobare.
Astfel, peste 50% din copiii care trebuie înscrişi în ciclul primar se află deja pe listele unităţilor de învăţământ din Alba. Pentru clasa I, au fost depuse 45 de cereri pentru copii care vor avea vârsta de 7 ani până la 31 august şi 51 de cereri pentru cei care vor împlini această vârstă între 1 septembrie şi 31 decembrie 2013.
În ceea ce priveşte evaluarea psihosomatică a copiilor, până acum au fost testaţi 433 de micuţi, din care 339 pentru clasa pregătitoare şi 82 pentru clasa I. În 12 cazuri, comisia de evaluare a decis rămânerea copiilor în grupa mare la grădiniţă, deoarece aceştia vor împlini vârsta de 6 ani după data de 1 ianuarie 2014.
Evaluarea psihosomatică a copiilor se va face până pe data de 19 aprilie şi sunt programaţi pentru zona Alba Iulia 57 de copii, Aiud – 7 copii, Câmpeni – 6 copii, Sebeş – 3 copii, iar pentru celelalte zone doar 1 – 2 copii. Părinţii trebuie să ştie că evaluările nu se fac exclusiv pe bază de programare.
Inspectorul şcolar general Dorin Sandea dă asigurări că fiecare copil va avea un loc în clasa pregătitoare sau clasa I, la terminarea etapelor de înscriere.
Anul acesta este ultimul an în care copiii mai pot fi înscrişi direct în clasa I. Grădiniţele nu vor mai avea posibilitatea de a păstra micuţii care au vârsta de 6 ani, la data de 31 august.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]