Industria Galda – FC Unirea Alba Iulia 2-5 (0-1). “Alb-negrii” au câştigat întâiul amical
Industria Galda de Jos (liga a V-a, antrenor Alin Hancăş) a fost primul adversar învins de FC Unirea Alba Iulia în această vară, golurile partidei de verificare, scor 2-5 (0-1), fiind marcate de Nicoară, Cioară (penalty), respectiv Negură (11 metri), N. Găldean, Contor, Benga, M. Oprea. Antrenorul Stelian Gherman a început cu formula Pascal – Schuller, I. Stan, Bumbac, Bucurică – Istrate (Corona Braşov), Negură, Coţolan, M. Petrescu – Cl. Oara, G. Croitoru, iar după pauză au mai intrat Clipici – Potopea, Benga, Contor, S. Mureşan, R. Moga, M. Oprea, A. Ianc, Fulea (Metaloglobus Bucureşti), N. Găldean (Sportul Sebeş).
În privinţa efectivului unirist, raportat la momentul reluării pregătirilor, în ultima săptămână nu
s-au mai prezentat Lasc şi Cos. Simtion, împreună cu Bălaş (intenţionează să joace la Sportul Sebeş), iar la H. Kiss (Poli II Timişoara) şi Al. Popa (revenit de la Europa Alba Iulia) s-a renunţat. În schimb, deocamdată au lăsat o impresie bună mijlocaşii Istrate (Corona Braşov), N. Găldean (fost şi la Dalia Sport Daia Română) şi apărătorul de bandă dreapta Fulea (a evoluat în trecut la CS Zlatna şi Victoria Brăneşti). „Din punctul meu de vedere, Istrate şi Găldean reprezintă soluţii pentru viitorul campionat şi sper să rămână. Am mai avea nevoie de un portar”, a spus antrenorul Stelian Gherman. FC Unirea Alba Iulia va întâlni sâmbătă, în deplasare, FC Hunedoara, următorii adversari fiind FCM Tg Mureş (miercuri, 15 august, la Alba Iulia) şi FCM Turda (sâmbătă, 18 august, în deplasare).
Altfel, astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul „Minaur” din Zlatna se va disputa întâlnirea test dintre FC Maramureş Universitar Baia Mare şi CSO Cugir. Formaţia lui Romulus Buia a învins Olimpia Satu Mare (scor 3-2, la Baia Mare), a revenit pe Ampoi şi sâmbătă va juca cu prim-divizionara Voinţa Sibiu. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]