Rămâi conectat

Actualitate

Indexare pensii 2025: Pensiile se vor majora de două ori anul viitor

Bera Larisa

Publicat

în

Indexare pensii 2025: Pensiile se vor majora de două ori anul viitor

Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință se va majora în funcție de rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, ceea ce va duce la creșterea pensiilor. De asemenea, o a doua creștere a pensiilor este prevăzută pentru finalul lunii martie 2025 și va include veniturile nepermanente care nu au fost luate anterior în considerare la calculul pensiei.

Citește și: PENSII 2024 | Au fost emise primele decizii de pensionare pentru cererile depuse începând cu 1 septembrie 2024. Când se face plata aferentă acestor drepturi

Săptămâna viitoare, aproximativ 2,5 milioane de pensionari din România își vor primi pensiile, aceasta fiind ultima plată înainte de indexarea programată pentru 1 ianuarie 2025. Potrivit ministrului Muncii, Bucura Oprescu, unii pensionari vor primi banii mai devreme cu o zi.

„Pensia va intra pe card într-o singură zi și anume pe 12 decembrie”, a declarat Bucura Oprescu. Casa de Pensii a confirmat că plățile pensiilor sunt programate pentru data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de 13, scrie romaniatv.net.

Ce prevede legea din septembrie privind indexarea pensiilor

De la 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință (VPR) se va majora în funcție de rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste date, oferite de Institutul Național de Statistică, vor determina creșterea pensiilor.

„Începând din 2025, creșterea pensiilor din România are o formulă foarte simplă de calcul, în sensul că aplicăm doi indicatori foarte clari, predictibili, pe care îi știm de la Institutul Național de Statistică. Vorbim de rată medie a inflației, la care se mai adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut pe economie realizat. Deci această este formulă de calcul a indexării, actualizării valorii punctului de referință”, a explicat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Rata inflației luată în considerare pentru indexarea din 2025 este cea din 2023, stabilită la 10,4%. „Suntem în 2024, noi trebuie să știm rata inflației pe anul anterior și care se aplică în anul viitor. Deci vorbim de rata inflației pe anul 2023, care este foarte clară, o știm cu toții, este comunicată de Institutul Național de Statistică, este de 10,4%”, a mai spus Baciu.

Cum se calculează creșterea reală a câștigului salarial mediu brut

Baciu a detaliat și modul de calcul pentru creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, un indicator introdus recent. „Problema este cum calculăm acest 50% din câștigul real sau din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Pare că este simplă dar nu este așa, pentru că această creștere reală, fiind un indicator nou, nu am știut nici noi cum trebuie calculat și bineînțeles eu am făcut o adresă la Institutul Național de Statistică care să îmi spună efectiv cum se calculează această creștere reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Și mi-au transmis exact formulă de calcul. Și avem această creștere reală, este practic un raport între indicele câștigului salarial mediu brut pe economie și indicele prețurilor de consum. Această este formulă de calcul dată de INS”, a declarat acesta.

Astfel, creșterea salarială reală a fost stabilită la 4,2%, ceea ce înseamnă o contribuție suplimentară de 2,1% la majorarea pensiilor. „Ajungem la 2,1%. Deci putem să spunem că formulă de calcul este rată inflației plus creștere CSMBB, adică 10,4 + 2,1, ajungem la 12,5%. Această este formulă prevăzută de articolul 83, alineatul 4 din noua lege a pensiilor.”

Conform calculelor oficiale, un pensionar care primește acum 2.000 de lei va beneficia, de la 1 ianuarie 2025, de o majorare de 250 de lei, ajungând astfel la 2.250 de lei.

Etapa a doua de majorare din martie 2025

O a doua creștere a pensiilor este prevăzută pentru finalul lunii martie 2025 și va include veniturile nepermanente care nu au fost luate anterior în considerare la calculul pensiei. Pensionarii trebuie să aducă adeverințe pentru aceste venituri, conform prevederilor articolului 155 din noua lege a pensiilor.

Veniturile nepermanente includ forme de retribuire în regie sau în acord, premii anuale, al treisprezecelea salariu, sporuri pentru ore suplimentare și alte venituri temporare pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.

Noile reguli de indexare și recalculare sunt menite să asigure o ajustare corectă a pensiilor, reflectând mai fidel contribuțiile anterioare ale pensionarilor. În același timp, majorările planificate pentru 2025 oferă speranța unor îmbunătățiri semnificative ale calității vieții pentru seniorii din România.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea