Un bărbat de 35 de ani, din Sebeș, a fost transportat de urgență la spital sâmbătă seară, după ce a căzut de la etajul IV al blocului nr. 148 de pe strada Mihail Kogălniceanu din Sebeș, în care locuia împreună cu familia sa.
Tânărul a fost transportat de urgență la spitalul din Sebeș în stare de conștiență. De aici medicii au decis transferarea sa la Spitalul Județean de Urgență Alba unde a și rămas internat, pentru investigații suplimentare și îngrijire medicală. Starea de sănătate a bărbatului este nesperat de bună, având în vedere înălțimea de la care a căzut în gol, izbindu-se de sol. Șansele ca o persoană să scape cu viață în urma unei astfel de căzături sunt foarte reduse.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate condițiile și cauzele producerii incidentului. Din primele cercetări însă, victima s-ar fi aruncat singură de la balconul apartamentului în care locuia, fără însă să dea de înțeles ceva tatălui şi fratelui său, care se aflau în apartament în acel moment.