INCONȘTIENȚĂ la volan: Tânăr de numai 18 ani din Alba Iulia, suspect că a condus drogat! S-a ales cu dosar penal
INCONȘTIENȚĂ la volan: Tânăr de numai 18 ani din Alba Iulia, suspect că a condus drogat! S-a ales cu dosar penal
La data de 24 octombrie 2023, în jurul orei 20.20, polițiștii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism care era condus de un tânăr de 18 de ani, din Alba Iulia.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]