Rămâi conectat

Curier Județean

Încă patru persoane din Alba cercetate pentru operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice – Au fost depistate în timp ce încercau să vândă petarde, la Sebeș și Lunca Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Alte 4 persoane din Alba s-au ales cu dosare penale după ce au încercat să comercializeze, ilegal, articole pirotehnice. Poliţia atrage atenţia cu privire la pericolul reprezentat de folosirea necorespunzătoare a articolelor cu conţinut exploziv şi reaminteşte prevederile legale aplicabile în domeniu.

petardePoliţiştii specializaţi în arme, explozivi, substanţe periculoase, sprijiniţi de poliţiştii de investigaţii criminal şi de cei de siguranţă publică au intensificat acțiunile de combatere a operaţiunilor ilegale cu articole pirotehnice. În ultimele 24 de ore, au fost depistate alte 3 persoane care încercau să comercializeze, ilegal, peste 1.200 de petarde.

Astfel, poliţiştii de investigaţii criminale din Sebeş, cu ocazia unui control în piaţa agroalimentară din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Sebeş, în timp ce oferea, spre vânzare, 120 de obiecte pirotehnice, din clasa a 2-a, fără a deţine autorizaţie în acest sens.

Tot ieri, 28 decembrie, poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș, în timp ce acţionau pe raza comunei Lunca Mureşului, au prins în flagrant delict 3 persoane din Lunca Mureşului, în timp ce încercau să comercializeze, ilegal, 1.080 de petarde.

În toate aceste cazuri, faţă de persoanele depistate, au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de „operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”.

De la debutul acţiunii „Foc de Artificii 2015”, poliţiştii din judeţul Alba au efectuat 31 de controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Până în prezent, au fost constatate 18 infracţiuni şi au fost ridicate, în vederea confiscării, 9.541 articole pe bază de amestecuri pirotehnice.

”Pentru a nu fi implicaţi în incidente nedorite, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă folosirea cu multă atenţie a articolelor pirotehnice precum şi supravegherea atentă a copiilor deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Reamintim:

– Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

– Articolele pirotehnice din categoriile F1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an”, precizează reprezentantul IPJ Alba. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ADMITERE jandarmi 2024: Jandarmeria Alba recrutează candidați pentru Școlile de Subofițeri din Drăgășani și Fălticeni. Condiţii şi acte necesare la înscriere

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE jandarmi 2024: Jandarmeria Alba recrutează candidați pentru Școlile de Subofițeri din Drăgășani și Fălticeni. Condiţii şi acte necesare la înscriere În perioada 24 aprilie – 14 mai a.c., Jandarmeria Alba desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. La școlile militare de subofițeri de jandarmi „Gr. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea