Sport
În ultimul deceniu, județul Alba – pe podiumul național – după numărul de promovări în Liga a 3-a
Conform unui studiu întocmit de Federația Română de Fotbal, fotbalistic vorbind județul Alba se regăsește pe podiumul național în privința echipelor ce au promovat în Liga a 3-a în ultimii 10 ani.
Este vorba despre câștigătoarele Ligii a 4-a care ulterior au au depășit jocurile de baraj disputate în compania reprezentantelor altor județe. Astfel, în urma analizei FRF, în perioada 2010-2019, cele mai prolifice rezultate la acest capitol au fost înregistrate de Timiș – 8 promovări, Arad și Prahova – câte 7, Alba, Argeș, Brăila și Maramureș – câte 6, la polul opus regăsindu-se Giurgiu și Sălaj – nicio promovare, respectiv Iași și Mehedinți – câte o promovare.
*Până în 2012, CS Zlatna – excepția de la regulă!
Mergând pe firul investigației, în Alba, în ultimii ani, Liga a 4-a s-a dovedit o forță, mai mereu campioana reușind să facă pasul spre eșalonul superior. Însă până în 2012 situația nu a fost la fel, ba dimpotrivă… Începând din 2005, când CSM Sebeş a promovat direct în Liga a III-a, cu o unică excepţie, campioanele judeţene au ratat permanent accederea pe a treia scenă. Din 6 partide de baraj, doar una a fost cu un deznodământ fericit, CS Zlatna în anul 2009 a câştigat întâlnirea disputată la Arad în compania campioanei judeţului Caraş Severin, Berzobis Berzovia, după lovituri de departajare. În rest numai înfrângeri pe linie: FC Cugir (2006), Kozara Vinţu de Jos (2007, a câştigat, dar apoi s-a vândut locul), Arieşul Câmpeni (2008), respectiv Performanţa Alba Iulia (2010 şi 2011), un bilanţ dezamăgitor!
*Alba, cu bune și rele…
S-a trecut de la agonie la extaz, pentru că a venit revirimentul și reprezentantele județului au reușit promovări pe bandă rulantă, 7 consecutive, 7 ani în care campioana din Alba a fost mereu învingătoare (în ordine, oponenți din Cluj, Zalău, Timiș, Arad, Mureș, Caraș-Severin, Harghita), înregistrându-se în record la nivel național (în analiza FRF nu este inclusă însă Europa Alba Iulia întrucât în retur, gruparea albaiuliană s-a mutat la Chișineu Criș).
Dar iată seria excelentă a Albei: *2012: Europa Alba Iulia – Vulturii Vultureni 2-0 (la Oradea); *2013: CSO Cugir (Metalurgistul Cugir) – Rapid Jibou 4-0 (la Oradea); *2014: Industria Galda de Jos – ACS Ghiroda 6-5 (după loviturile de departajare, la Deva); *2015: Performanța Ighiu – Progresul Pecica (1-1 și 5-0); *2016: Mureșul Vințu de Jos – Mureșul Luduș (1-0 și 3-0); *2017: Șurianu Sebeș – Viitorul Caransebeș (2-1 și 3-1); *2018: CS Ocna Mureș (fără joc, Unirea Cristuru Secuiesc nu a avut documentele obligatorii). Trebuie precizat însă că ocnamureșenii au promovat fără a disputa barajul, iar Mureșul Vințu de Jos și Șurianu Sebeș nu s-au înscris ulterior la startul eșalonului terț. Practic, până în vara trecută numai o echipă din județ nu a trecut cu bine de barajul de promovare. Este vorba despre Sportul Petrești (desființată între timp), ce a suferit un dublu eșec (0-6 și 2-3) cu CSM Tg. Mureș, oponent care și el a sucombat.
Acum este o situație specială în fotbalul românesc din pricina pandemiei de coronavirus, iar FRF a modificat sistemul de promovare, trecând de la dublă confruntare la un turneu în trei, din care promovează o singură formație, prevăzut la începutul lunii august. S-a redus implicit, la 14, numărul echipelor ce vor promova, însă până atunci CS Ocna Mureș, CS Universitatea Alba Iulia sau Performanța Ighiu trebuie să mai aștepte reluarea sezonului, undeva în iulie, într-un sistem play-off gândit de AJF Alba.

Sport
CS Unirea Alba Iulia, mulțumiri Primăriei municipiului Alba Iulia pentru sprijinul financiar acordat

Sport
CS Unirea Alba Iulia, două reprezentante, Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, la Campionatul European de atletism
Mărșăluitoarele Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, sportive legitimate la CS Unirea Alba Iulia, vor concura la Munchen, în cadrul Campionatului European de atletism. E
Este o nouă reprezentare la nivel înalt pentru cel mai important club din Alba, după ce în 22 iulie cele două uniriste au concurat în USA, la Eugene/Oregon, la Campionatele Mondiale de atletism, competiția majoră a acestui an. La Munchen, proba de 35 kilometri marș va avea loc marți, 16 august, iar oboseala unui sezon extrem de istovitor este principalul obstacol pentru cele două sportive.
“Multe nu sunt de spus, pentru că încă nu mă simt refăcută în totalitate după Mondiale. Aceasta o să fie a 5-a cursă de 35 de kilometri la nivel internațional în acest an. Am avut un sezon competițional foarte încărcat și sper doar să ajung la linia de finish cu un timp rezonabil și pe un loc cât mai onorabil”, a declarat Ana Rodean (38 de ani).
Rodean bifează a doua participare: precedenta fiind la Berlin, în 2018, cu o clasare pe locul 19, cu cel mai bun timp al carierei pe 20 kilometri (o oră 33 de minute și 39 secunde).A 25-a ediție a Campionatulul European de atletism face parte din a doua ediție a Campionatelor Europene Polisportive și se va desfășura între 15 și 21 august pe Stadionul Olimpic din München.
La Mondiale, Ana Rodean a terminat pe poziția a 26-a (rezultatul 3:01.29, SB, al doilea timp din carieră) iar colega sa de club a abandonat, din motive medicale, la kilometrul 28. Pentru Mihaela Acatrinei, debutul în arena mondială a însemnat o cursă cu probleme de sănătate, întreaga “aventură” spre USA fiind marcată de multe peripeții.
“Am făcut o greșală, în timpul cursei am luat iarăși un supliment de geluri și activatori, după ce și înaintea startului am apelat la acele suplimente. Asta m-a terminat, începusem bine, eram pe record personal la kilometrul 20, însă ulterior mi-a fost foarte rău, am vomat în câteva rânduri, am fost nevoită să renunț și mi-am revenit cât de cât abia după perfuzii”, a explicat Mihaela.
“M-am întors obosită foc din America, o săptămână am dormit încontinuu. Sper ca în Germania să termin cursa, să nu pățesc ca în USA. Este clar că dacă nu abandonam la Mondiale acum eram mai relaxată”, a punctat Mihaela Acatrinei (27 de ani).
Sport
Evitarea depunctării, principala preocupare la CSM Unirea Alba Iulia! Adrian Vâsâi, primul nume pentru banca tehnică
CS Municipal Unirea Alba Iulia a preluat marți, 9 august, locul în Liga 3 de la AFC Unirea 1924 Alba Iulia și va evolua în eșalonul terț în ediția viitoare după ce “alb-negrii” au fost preluați de Primăria municipiului Alba Iulia.
Și dacă în privința viitorului formația din Cetatea Marii Uniri a căpătat siguranță și liniște, după an de chin, stringente sunt problemele imediate, respectiv depunctarea cu 20 de puncte din pricina datoriilor către Alexandru Giurgiu, Adrian Bicheși și Ilie Adam (pasiv la care s-a ajuns în urma ședinței de săptămâna trecută a CNSL).
“Pe termen scurt, încercăm să scăpăm de depunctare”, a comentat Mihai Dăscălescu, reprezentantul Ligii a 3-a în Comitetul Executiv, o declarație care o completează pe aceea făcută în ședința extraordinară de preluare a echipei: “Există posibilitatea ca depunctarea să fie redusă, să primim o hotărâre favorabilă din partea FRF până la startul sezonului”, a punctat Mihai Dăscălescu.
*Recurs respins la Comisia de Recurs!
După modelul formației cugirene care în 2020 a devenit CSO Cugir iar un an mai târziu a trecut la denumirea CS Metalurgistul Cugir, modificări aprobate de FRF, va fi și translatarea dinspre AFC Unirea 1924 Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia (în 16 august este ședință de Comitet Executiv al FRF, după ce în 5 august s-a mai aprobat cesionarea activității sportive și a dreptului de participare pentru Vedița Colonești – Liga 3 și ACS Fortuna Bechicherecu Mic – feminin). Totuși în privința depunctării lucrurile sunt îngrijorătoare întrucât, în 4 august, Comisa de Recurs a FRF a respins recursul ca netimbrat pentru Adrian Claudiu Bicheși și Nicu Alexandru Giurgiu, “decizia fiind definitivă și executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare”. Din pricina datoriilor, divizionara terță nu poate efectua transferuri momentan și riscă mărirea pasivului, la rând venind memoriile lui Valentin Sinescu (a acceptat reeșalonarea datoriilor) și Viorel Codrea. Concret, în zilele acestea ‘alb-negrii” trebuie să stingă litigiile cu Al Giurgiu, Bicheși și Adam (apelându-se la finanțatori privați), pentru a stopa depunctarea, iar prin interpretări ale regulamentului se speră să se înceapă sezonul fără puncte luate (Liga 3 debutează în 27 august, iar în 17 august e meci în Cupa României, cu CS Ocna Mureș).
*A revenit Răzvan Ivan
Numele sibianului Adrian Vâsâi, selecționerul echipei naționale Under 19 a României, prezentă recent la Campionatul European, este acum primul pe lista antrenorilor doriți (s-a vehiculat o perioadă și varianta Paul Ciucă).
“Este o prioritate pentru noi, încercăm să-l convingem. Am discutat, dar a rămas să reluăm negocierile după ce știm dacă Primăria va prelua echipa”, a spus un apropiat al clubului albaiulian. Dacă va accepta propunerea, Adrian Vâsâi va colabora cu Marcel Rusu și Mircea Oprea (cuplul din primăvara trecută, cei care conduc pregătirea în acest moment).
În altă ordine de idei, apărătorul Răzvan Ivan (22 de ani, fundaș dreapta și fundaș central) a revenit la Unirea Alba Iulia. Acesta a mai jucat în două rânduri pentru albaiulieni, iar în ianuarie 2019 a fost cedat la UTA Arad, de unde a mai fost împrumutat o perioadă la “alb-negri”. De asemenea, mai sunt în probe doi portari: Cătălin Iovicin (21 de ani, Pandurii Tg. Jiu) și Darius Alexandru Mikloș (Academy Udinese București), ce vor fi testați în amicalul de sâmbătă, de la Cugir, cu Metalurgistul.
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Criminalul de la Răhău care a ÎNGROZIT Alba, condamnat DEFINITIV la 25 de ani închisoare: Daunele morale MAJORATE de instanță
-
Curier Județeanacum 23 de ore
VIDEO| „Canal navigabil” pe o stradă din Abrud după o rupere de nori: Apa a umplut de pietre și noroi și o stradă din Reciu
-
Actualitateacum 22 de ore
Persoanele care se află în dificultate financiară, sprijinite de către ANPC. Cine poate beneficia de ajutor
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| Acțiune educativă a jandarmilor din Alba: Zeci de copii din cadrul Școlii de vară din Micești au învățat tehnici de luptă și autoapărare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
FOTO| Fățan Luca Petru, pugilist legitimat la CS Unirea Alba Iulia, participă la Campionatele Europene de Box
-
Actualitateacum 20 de ore
Ministrul Agriculturii: Producția de grâu din acest an este mai mică, cu 15-18% comparativ cu cea a anului 2021
-
Curier Județeanacum 19 ore
Voucherele sociale vor putea fi folosite și în magazinele LIDL. Retailerul deține 3 magazine în Alba Iulia