În ultima lună, Protecţia Consumatorului Alba a dat amenzi în valoare de 21.500 de lei
Potrivit raportului de activitate, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba a realizat în ultima lună din anul 2012 (perioada 3 – 31 decembrie) 153 de acţiuni de verificare la unităţile comerciale şi prestare de servicii din Alba, în urma cărora s-au întocmit 105 procese verbale de constatare a contravenţiei şi 48 procese verbale de constatare.
Cele 153 de acţiuni de control ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Alba au fost finalizate prin întocmirea unui număr de 105 procese verbale de constatare ale contravenţiei, din care 95 la produsele alimentare, 5 la produse nealimentare, 4 la servicii alimentare şi 1 la servicii financiare.
O atenţie deosebită a fost acordată şi verificării operatorilor economici din localităţile aflate în afara reşedinţei de judeţ şi a celor aflaţi în mediul rural. Măsurile luate în conformitate cu prevederile legale s-au bazat şi pe examinarea unor probe recoltate din loturi de produse asupra cărora au existat indicii că pot prejudicia viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
Scopul acestei acţiuni a fost de a împiedica punerea pe piaţă a unor produse nesigure sau neconforme şi reducerea controalelor la operatorii economici care vând aceste produse.
Au fost oprite definitiv de la comercializare produse periculoase şi s-a procedat la distrugerea acestora, încheindu-se în acest sens procese verbale de distrugere.
Astfel, valoarea totală a mărfurilor comunitare neconforme controlate oprite definitiv de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului este de 750 de lei.
Valoarea totală a mărfurilor extracomunitare neconforme controlate în perioada raportată oprite definitiv de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului uman la produse este de 6.302 lei.
Restul mărfurilor depistate cu abateri au fost oprite temporar de la comercializare şi s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate.
Pentru abaterile de la prevederile legale în domeniul protecţiei consumatorilor s-a dispus operatorilor economici, şi sistarea temporară a prestării serviciilor (alimentare, nealimentare,financiare) şi s-au stabilit măsuri specifice de remediere a deficienţelor sau de integrare în legalitate.
Valoarea totală a amenzilor (contravenţionale) aplicate în perioada raportată, 3 – 31 decembrie 2012, prin 15 procese verbale de constatare a contravenţiei este de 21.500 de lei. Valoarea vărsămintelor la buget (încasate operativ şi executării silite) este de 4.500 de lei.
De asemenea, consumatorii au reclamat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Alba nemulţumirea lor cu privire la calitatea produselor şi serviciilor în 9 reclamaţii înregistrate, din care tot atâtea au fost cercetate:
– 1 închise cu soluţionare pozitivă
– 2 închise cu rezolvare amiabilă
– 2 concluzionate ca fiind întemeiate
– 3 redirecţionate
– 1 retrase
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]