În primul meci al returului Ligii Naţionale de handbal feminin: CSM Unirea Slobozia – HC Alba Sebeş 23-22 (10-11) | Înfrângere la limită pentru nou-promovată, a șasea la rând
Într-un derby al subsolului primei scene a handbalului feminin, CSM Unirea Slobozia – HC Alba Sebeş, scor 23-22 (10-11), într-un meci contând pentru etapa a 14-a, prima a returului în Liga Naţională.
*Eșec nemeritat, înfrângere în ultimele 4 secunde!
HC Alba Sebeș a pierdut nemeritat, în condițiile în care la mijlocul actului secund conducea cu 18-14 și apoi au intervenit câteve decizii de arbitraj care le-au readus pe gazde în joc. Ba mai mult, în ultimele 30 de secunde, la scorul de 22-22, în atac, Andreea Pătulean a fost jenată, a trimis mingea în aut și gazdele au reușit să marcheze miraculos, cu 4 secunde înainte de final, reușind o victorie nesperată.
*Lacrimi la final!
„Meritam mult mai mult, fetele au jucat foarte bine, s-au concentrat toată săptămâna în dorința de a demonstra și a face ceva aici. Meritam mult mai mult și este păcat de munca lor și de lacrimile de la final. Chiar le-am felicitat cu Alina pentru cum s-au comportat„, a concluzionat Seviștean Popa.
Vizitatoarele au pierdut dramatic, un joc de care se legau speranțele de intrare în cursa pentru evitarea retrogradării.
Echipa condusă de Alina Șorodoc (Teanu Popa fiind director tehnic) a avut o evoluție peste așteptări, conducând în majoritatea timpului.
Penultima clasată a început solid partida din Sala Sporturilor “Andreea Nica”, distanţându-se la 2-0, după trei minute, însă Unirea (cu Andreea Ivan Antoce, subiectul unui diferend financiar cu HC Alba Sebeş, pe teren) a egalat şi a preluat conducerea, pentru ca în minutul 18, avantajul să fie de 4 “lungimi” în favoarea gazdelor (9-6). Unirea are o perioadă mai slabă, speculată imediat de HC Alba Sebeş, care întoarce scorul până la pauză şi intră în avantaj minim la cabine. Sebeşul continuă să se afle la timonă, profită din plin de căderea oponentelor şi în minutul 42 are un avantaj de 4 goluri. Alina Ilie (golghetera Unirii, cu 9 goluri) declanşează cursa de urmărire, dar cu 4 minute înainte de final tot vizitatoarele deţineau un avantaj de două goluri, recuperat până în minutul 59 de amifitrioane. Până la urmă, Unirea a câştigat la ultima fază, cu două secunde înainte de final), un meci interzis cardiacilor şi cu răsturnări de scor.
Nou-promovata a a înregistrat al 6-lea eşec consecutiv, la prima reprezentaţie din partea secundă a campionatului!
Penultima clasată, HC Alba Sebeş are numai 4 puncte, iar CSM Unirea Slobozia are 16 puncte.
HC Alba Sebeș: Bianca Curmenț, Ioana Petruneac (portari), Nicoleta Safta și Andreea Pătulean – câte 5 goluri, Ana Maria Ciolan – 4, Iulia Andrei și Paula Hoha – câte 3, Mitrache și Nicoleta Rusu – câte unul; au mai jucat Ana Maria Dina, Bianca Bogdan, Lavinia Dobromir și Alina Șorodoc.
În etapa viitoare, HC Alba Sebeș va juca pe teren propriu cu campioana CSM București.
Sursa foto: Suporteri-CSM Unirea Slobozia (facebook)
[nggallery id=1490]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]