Rămâi conectat

Actualitate

În perioada ianuarie – septembrie 2017, număr-record de maşini second-hand înmatriculate în România

Publicat

în

Record al tranzacţiilor cu maşini la mâna a doua, în perioada ianuarie–septembrie 2017. Numărul de astfel de autoturisme a ajuns la 378.424 de unităţi, conform unei analize efectuate de Autovit.ro pe baza datelor publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Si tranzacţiile cu maşini noi au crescut cu 16%, de la 67.992 în 2016 la 78.769 maşini în aceeași perioadă.

„Anul 2017 a adus recorduri istorice pentru maşinile second-hand şi cel mai bun rezultat din ultimii opt ani pentru maşinile noi, fenomen care s-a datorat, în principal, eliminării timbrului de mediu începând cu a doua lună a anului. Această creştere s-a reflectat şi în Autovit.ro, unde numărul de români care au ales să-şi vândă maşina a crescut cu 25% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Tranzacţiile cu maşini rulate pe plan intern (reînmatriculările) au înregistrat un maxim istoric în primele nouă luni ale acestui an, de 360.635 de unităţi. Din 2013 şi până anul anterior, reînmatriculările se situau la sub 200.000 de unităţi, potrivit DRPCIV.

Electrica Furnizare Discount

De asemenea, eliminarea timbrului de mediu a făcut ca în unele luni nivelul înmatriculărilor de maşini rulate să fie chiar şi de trei ori mai mare decât în luna similară din 2016, se mai arată în analiză.

„Programul Rabla, care a început în primăvară, a ajutat piaţa maşinilor noi şi a fost suplimentat, anul 2017 urmând să se încheie cu 25.000 de autoturisme cumpărate prin intermediul acestuia. Mai mult, anul acesta a funcţionat şi versiunea Rabla Plus, gândită pentru cumpărarea de maşini electrice, iar peste 500 de persoane au aplicat la program, ceea ce înseamnă mai multe maşini electrice vândute în acest an decât în toţi anii de până acum la un loc”, a adăugat Bereandă.

Referitor la anunţurile de pe Autovit.ro, a continuat tendinţa manifestată în ultimii ani, reducându-se ponderea maşinilor de sub 3.000 de euro şi crescând ponderea celor de peste 15.000 de euro.

O zecime dintre autoturisme sunt scoase la vânzare la preţuri de peste 30.000 de euro, cele mai scumpe fiind modelele Ferrari, Lamborghini, Maybach, Bentley, Mercedes, Rolls Royce şi Porsche, care costă şi 150.000 de euro.

Cele mai populare patru mărci de pe platformă sunt Volkswagen, BMW, Audi şi Opel, acestea regăsindu-se în jumătate dintre anunţuri.

Dacă per total raportul dintre maşinile noi şi cele la mâna a doua din import este de 1:5, la unele branduri este chiar şi de peste 1:15, cum este cazul BMW si Audi, iar la Volkswagen şi Opel este de 1:10.

În funcţie de tipul de combustibil, maşinile diesel prezente pe Autovit.ro sunt de patru ori mai multe decât cele pe benzină. În orice moment sunt la vânzare peste 225 de maşini electrice şi hibride.

Aparţinând OLX Group, Autovit.ro este o platformă online din România destinată vânzării şi cumpărării de maşini noi şi second-hand, având peste 900 de vânzători specializaţi (dealeri).

Sursa: mediafax.ro

Publicitate

Actualitate

Cea mai mare temere a românilor se adeverește: Vom plăti mai mult pentru mâncare, avertismentul vine chiar de la Guvern

Publicat

în

Cea mai mare temere a românilor se adeverește: Vom plăti mai mult pentru mâncare, avertismentul vine chiar de la Guvern

Vom plăti mai mult pentru mâncare. Avertismentul vine chiar de la Guvern. România cumpără masiv produse alimentare din străinătate, iar în premieră, cei mai mari zece importatori de la noi au adus în ţară marfă de un miliard de euro. Produsele de bază s-au scumpit în ultimul an cu aproape 3%, confirmă datele Institutului Național de Statistică, iar experții din industrie spun ca tendința va continua. Oamenii cu venituri mici și medii resimt cel mai mult majorările de prețuri.

Domna Ileana vorbește cu nostalgie de vremurile când pleca de la piață cu plasele pline de alimente și îi rămâneau și bani.

„Mâncarea s-a scumpit, mergi la supermarket și te uiți că înainte cu 300 de lei luai de mâncare pentru jumătate de lună, dar acum cu 300 de lei coșul e gol, doar câteva produse”, spune femeia.

Electrica Furnizare Discount

Românii spun că resimt din plin efectele creșterilor de prețuri.

„Cred ca 40-50% am observat, cu aceiași bani cumperi mai puțină marfă. Sau dai mai mulți bani”.

Experții estimează creșteri de prețuri de 8-10% în următoarele 3 luni

Alimentele de bază s-au scumpit în ultimul an cu aproape 3 la sută, confirmă datele Institutului Național de Statistică. Experții din industrie spun ca tendința va continua. În piață deja vorbesc de o creştere medie de 8-10% a preţurilor, în următoarele 3 luni.

Marius Micu – secretar de stat Ministerul Agriculturii: Aceste scumpiri se datorează acelor factori variabili pe care îi găsim în piață, cresterea costurilor energiei, scumpiri la costurile de producție. Gândim interventii în acest sens, dar intervenția într-o piață economică liberă e una grea.

Mihai Moraru – director AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale): Anul acesta mă uitam la producția de grâu, fermierii au produs de patru ori mai mult decât are statul român nevoie și cu toate astea importăm o grămadă de produse.

Nicu Vasile – Presedinte LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România): Cât timp micile ferme funcționează la nivel de subzistență și rămân terenul necultivate agricultura nu poate deveni sursă de creștere economică. Agricultorii trebuie susținuți să asigure nevoiel piețelor și să ofere marfa și supermarketurilor.

Specialiștii avertizează însă că România va deveni tot mai dependentă de importuri. Potrivit datelor ministerului Agriculturii, ponderea produselor cu etichetă străină a crescut cu 11,4%, iar valoarea acestora a depășit deja 4,55 miliarde de euro.

sursa: digi24.ro

Citește mai mult

Actualitate

OFICIAL| 201 minori sunt internați în spitalele din România în urma infectării cu COVID. Care este numărul pacienților din ATI

Publicat

în

OFICIAL| 201 minori sunt internați în spitalele din România în urma infectării cu COVID. Care este numărul pacienților din ATI

Duminică, 19 septembrie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.388. Dintre acestea, 849 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 201 sunt minori, 183 fiind internați în secții și 18 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.388.634 de teste RT-PCR și 2.870.487 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.327 de teste RT-PCR (5.174 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.153 la cerere) și 21.129 de teste rapide antigenice. 12.259.121 35.456

Electrica Furnizare Discount

Pe teritoriul României, 28.127 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.703 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.559 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 350 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.944 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Citește mai mult

Actualitate

„Sărăcia energetică”, un bolovan la gâtul românilor. Întâi plătim dările, apoi mâncăm: 14% din gospodării au datorii la curent și gaz

Publicat

în

„Sărăcia energetică”, un bolovan la gâtul românilor. Întâi plătim dările, apoi mâncăm: 14% din gospodării au datorii la curent și gaz

O familie din zece trece sub pragul sărăciei după ce își achită facturile la energie, iar pentru jumătate dintre gospodăriile din România, plata acestor facturi este de-a dreptul o povară, arată un studiu recent. În plus, mai puțin de 10% dintre gospodării nu sunt încălzite adecvat, de teama costurilor uriașe. Iar odată cu noile scumpiri, povara facturilor va fi și mai greu de suportat. Potrivit analiștilor, românii vor fi nevoiți să renunțe la mâncare, să cumpere mai puține alimente sau vor cumpăra la prețuri mai mici alimente de calitate mai redusă.

„Fac economie, economie mare. Ce să spun, televizor stau doar cu lumina televizorului. Pe unde mă duc sting și aprind”, spune o pensionară. Pentru mulți români, aceasta este singura soluție ca să facă față cheltuielilor lunare.

Doamna Niculina nu are copii, iar de 9 ani, de când a rămas văduvă, se gospodărește singură dintr-o pensie de 1.450 de lei: „Păi, întâi ne plătim dările și pe urmă mâncăm. Ce au anunțat acum chiar ne e frică. Spun că o să ne dea 5%. Ce-i 5%. Cât îmi dă – 50 de ron. Cum să trăiești, ce să iei pe 50 de ron?”

Electrica Furnizare Discount

Sunt și români care nu-și pot plăti facturile la curent.

Ileana are doi copii și toți trăiesc cu numai 1.600 de lei pe lună: „Frate-miu plătește lumina. Lemne a cumpărat el. Mă chinui cum pot. Ce-o vrea Dumnezeu. Am, mănânc, nu am, nu mănânc. Stau în casă cu ei. E greu. Ne este foarte greu”.

Ce este fenomenul numit „sărăcie energetică”

Nu sunt cazuri izolate, iar fenomenul se numește sărăcie energetică și este unul răspândit la noi în țară. Un studiu recent arată că pentru aproape jumătate dintre români, plata facturilor la curent și gaz este o povară mult prea grea pentru bugetul familiei, iar o familie din 10 ajunge chiar să nu le poată plăti la timp.

George Jiglau – Centrul pentru Studiul Democrației: „Comisia europeană ne-a atras atenția în urmă cu un an-doi într-un mod din ce în ce mai presant că România trebuie să facă ceva în legătură cu această problemă a consumatorului vulnerabil. Acea lege care a trecut recent prin Parlament prin care am bifat căsuța că ne ocupă de consumatorii vulnerabili însă, cum spuneam, nu e o îmbunătățire semnificativă”.

Fenomenul este întâlnit atât în mediul rural, cât și în cel urban. La sate, principala problemă este cea a sobelor vechi, ineficiente energetic și cu putere redusă de încălzire.

La orașe sărăcia energetică este acceptuată de starea clădirilor. 90% dintre blocuri sunt construite în perioada comunistă. Nu sunt izolate termic, așa că nu păstrează căldura sau aerul rece în interior. Practic totul iese la propriu prin pereți, iar astfel este generat un consum mare de curent sau gaze, care duce la facturi uriașe.

Iar odată cu noile scumpiri, povara facturilor la energie va fi și mai greu de suportat.

Adrian Bența – analist financiar: „Din păcate, o să vedem situația în care românii o să cumpere mai puține alimente sau vor cumpăra la prețuri mai mici alimente de calitate mai redusă, ceea ce le afectează sănătatea în viitor sau pur și simplu vor renunța la achizițiile de cărți, vor renunța la mersul la teatre”.

Ca să facă față cheluieilor, analiștii economici spun că în perioada următoare tot mai mulți români își vor lua un al doilea job. Estimările arată că pentru a trăi decent, un român are nevoie de un venit lunar net de cel puțin 3.000 de lei.

sursa: digi24.ro

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare