Rămâi conectat

Curier Județean

În 28 decembrie, pronunțare la plângerea formulată de fosta șefă a APM Alba, Mihaela Mih-Dehelean, împotriva sentinței de la Tribunalul Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a fixat pe data de 28 decembrie termenul de pronunțare pentru plângerea formulată de fostul șef al APM Alba, Mihaela Mih Dehelean, împotriva sentinței de condamnare la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupție, pronunțată de Tribunalul Alba.

Mihaela Mih Dehelean14Reamintim că alături de Mihaela Mih Dehelean, în același dosar au mai fost judecați și condamnați de Tribunalul Alba Iordache Gheorghe, fost director general al SC Cupru Min SA, și Mihuț Sergiu Ioan Nicolae, care au primit aceeași pedeapsă. Cei trei au fost trimiși în judecată de DNA Alba după ce procurorii au stabilit că Iordache Gheorghe i-a dat Mihaelei Mih Dehelean, în scopul îndeplinirii îndatoririle de serviciu legate de o procedură procedură din domeniul protecției mediului, 200 de pungi ce conțineau produse alimentare în valoare de 5.102 lei.

”În perioada 2011-2014, în contextul obținerii autorizației integrate de mediu, inculpatul Iordache Gheorghe, în calitate de director general al SC Cupru Min SA, a dat inculpatei Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu legate de procedura respectivă, 200 de pungi ce conțineau produse alimentare în valoare de 5.102 lei.

În același context, cu toate că inculpata Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta nu avea atribuții în a efectua consultanță, iar funcția deținută impunea o atitudine imparțială și obiectivă, l-a determinat pe inculpatul Iordache Gheorghe să își îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul a încheia un contract de prestări-servicii, ce avea ca obiect întocmirea unui raport de amplasament, cu firma reprezentată de inculpatul Mihuț Sergiu Ioan Nicolae.

În timpul procedurii de autorizare, după semnarea contractului, urmare a modificărilor legislative, pentru funcționarea SC Cupru Min SA nu mai trebuia emisă o autorizație integrată de mediu ci doar o autorizație simplă.

Astfel, raportul de amplasament, a cărui întocmire fusese contractată cu firma inculpatului Mihuț Sergiu Ioan Nicolae, nu mai era necesar și, ca urmare, plata prețului inițial de 25.000 euro, devenea discutabilă sub aspectul angrenării răspunderii civile contractuale.

Remedierea acestei situații s-a făcut însă prin încheierea unui act adițional pentru o sumă de 7.500 de euro (considerată avans în contractul inițial), contractându-se realizarea unei documentații, care era deja întocmită de către o angajată a SC Cupru Min SA, deoarece, la acel moment, legislația în vigoare nu mai prevedea obligativitatea efectuării acesteia de către evaluatori de mediu autorizați.

La data de 20 decembrie 2013 SC Cupru Min SA a efectuat plata în cuantum de 41.669,58 lei (echivalentul a 7500 euro plus TVA aferentă) către societatea deținută de Mihuț Sergiu Ioan Nicolae, constituind atât pagubă în patrimoniul SC Cupru Min SA, cât și folos pentru societatea co-contractantă”, au precizat procurorii DNA.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea