Opinii - Comentarii

În 26 octombrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, patronul păstorilor, ucis pentru că nu se închina la zei

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, care a devenit guvernator al Tesalonicului după moartea tatălui său şi care, în tradiţia populară românească, este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.

Petrecerea Divorțaților

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creştini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).

Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

Citește și: Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui

Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Dimitrie a mărturisind cu îndrăzneală că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult