Rămâi conectat

Actualitate

Împărtășirea credincioșilor la slujba de duminică, AMÂNATĂ până se va găsi altă soluție decât împărtășirea cu lingurițe de plastic

Ziarul Unirea

Publicat

în

Împărtășirea credincioșilor a fost amânată pentru o perioadă scurtă de timp, până când se va termina consultarea cu toate bisericile ortodoxe și se va găsi altă soluție decât împărtășirea cu lingurițe de plastic.

Așadar, dacă de duminică se reiau slujbele în aer liber, la final nimeni nu se va împărtăși. În legătură cu acest aspect, patriarhul Daniel trimisese o scrisoare Sfântului Sinod, cerând o consultare pe această problemă. Procedura împărtășaniei a mai fost amânată tot din motive epidemice, în 1829, timp de două luni.

„Nu este nimic nou și nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să-l ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creștin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a „celor sfinte” si de punerea în conflict a credinței profunde cu rațiunea practică. Creștinismul autentic, hrănit din fidelitatea față de tradiția genuină a Evangheliei și față de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credința și rațiunea, ci le cultivă cu discernământ”, a transmis Biserica Ortodoxă Română.

Vor fi oficiate exclusiv afară, iar bisericile vor fi redeschise doar accesului credincioșilor pentru rugăciune individuală, cu respectarea unor reguli de igienă și protecție, a adăugat BOR.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat marți la Digi24 că au loc consultări la nivelul bisericilor pentru problema Sfintei împărtășanii și modalitatea de oferire, aceasta fiind o problemă care ține strict de biserică, cenzurarea nefiind atributul statului.

„Utilizarea linguriței la împărtășanie specifice cultului bisericilor ortodoxe și greco-catolice e act liturgic a cărui punere în practică depinde strict de responsabilitatea preoților și a credincioșilor, cenzurarea acesteia nefiind atributul statului.

Sintagmele linguriță de unică folosință, pahar de unică folosință nu fac parte din vocabularul și realitatea spatiului liturgic ortodox sau greco-catolic, de aceea, aceste lucruri fac parte dintr-o viziune a unei instituții laice care nu poate avea acte de intruziune în zona strict liturgică”, a declarat Vasile Bănescu.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea