Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Icoană făcătoare de minuni sau un instrument complex de manipulare și de făcut bani? O altă poveste a copiei Icoanei “Pantanassa”

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Am urmărit cu atenție pregătirile, venirea și procesiunile religioase cu copia icoanei așa-zis “făcătoare de minuni” reprezentând-o pe Maica Domnului, supranumită “Pantanassa”, despre care se spune că vine de pe Sfântul Munte Athos.

Vreau să subliniez încă de la bun început că evenimentul organizat de Biserica Ortodoxă, respectiv Arhiepiscopia de Alba Iulia a avut un foarte mare succes din perspectiva marketingului religios. Icoanele făcătoare de minuni sunt branduri ale credinței asupra cărora Biserica Creștină are drepturile intelectuale.

Practica este foarte veche și a fost unul dintre cele mai eficiente instrumente de încreștinare a Americii de Sud, acum continentul cu cei mai mulți creștini catolici din lume. Fenomenul a dispărut cu timpul în societățile occidentale, odată cu slăbirea puterii Bisericii, dar este încă foarte prezent în America de Sud și Europa Ortodoxă.

Dar să revenim la Alba Iulia unde a ajuns vineri, copia Icoanei Maicii Domnului “Pantánassa” – Împărăteasa tuturor, “o icoană cu puteri miraculoase, vindecătoare de cancer”, ce a fost donată de Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos bisericii, respectiv parohiei ortodoxe din cartierul Orizont, Alba Iulia.

Această icoană pictată cu foiţă de aur şi argint a început să producă bani încă dinainte de a ajunge in Romania. Părintele Sabin Vodă, cel care a gândit și pregătit întreaga acțiune, este preotul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Grigorie Palama” din cartierul Orizont, parohie căreia i-a fost donată copia icoanei făcătoare de minuni de către Mănăstirea Vatopedi de pe Muntele Athos. Preotul Vodă a început să adune bani de la enoriașii din cartierul Orizont, folosindu-se de povestea icoanei care trebuie adusă tocmai de pe Muntele Sfânt și care va rămâne pentru totdeauna în biserica din cartierul albaiulian.

Trebuie menționat că biserica nu există încă, ea urmând să fie construită în viitorul apropiat. Deocamdată, pe terenul primit tot printr-o donaţie privată unde va fi ridicată biserica ce va adăposti icoana sfântă, a fost montată o cruce. Nu departe de acest teren există acum o baracă improvizată, care ține loc de locaș sfânt până la finalizarea viitoarei biserici. Aici a ajuns icoana, în urma unei procesiuni impresionante, pornind de la locul unde va fi ridicat viitorul locaș de cult și continuând pe străzile din cartier. Cei care au donat bani pentru aducerea icoanei au putut astfel să se simtă părtași la realizare și să se pregătească pentru ridicarea costisitoarei biserici din carierul lor.

Un copilaș de 9 ani era bolnav de cancer la ochi, din acea icoană a ieșit o lumină care a mers până în inima copilului și copilul a înviat și nu numai că a înviat dar s-a și tămăduit”, a spus părintele Sabin Vodă reporterilor PRO TV. (vezi video)

Apetența multora dintre români pentru miracole via moaște sau icoane făcătoare de minuni este încurajată și întreținută de aceste evenimente și practici ale Bisericii. Este o chestiune ce ține de alegerea fiecăruia, doar că această alegere este determinată de educația și cultura individului. Iar dacă educația vine de la niște modele recunoscute în societate, cum este cazul părintelui Sabin Vodă, care a declarat pentru PRO TV că un copilaș de 9 ani bolnav de cancer la ochi a fost vindecat de Icoana Maicii Domnului “Pantánassa”, atunci se ridică următoarea problemă: corespunde acest tip de educaţie a copiilor, mamelor, părinţilor în general, cu normele societații în care trăim şi cu provocările pe care le întâmpinăm în fiecare zi?

Cei care prezintă public astfel de soluţii de vindecare miraculoasă sunt deseori catalogaţi ca şarlatani şi nu de puţine ori se lasă cu arestări, mai ales când se urmăresc câştiguri de foloase necuvenite, în urma promisiunilor de a rezolva cele mai diverse solicitări.

Este sănătos să le inoculezi oamenilor ideea, care de altfel nu are nici un fundament, că o pictură, fie şi de pe muntele Athos face minuni, și nu orice fel de minuni, ci  vindecarea unor boli incurabile sau învierea din morţi, mai ales că se apropie Sfintele Paşti?

Ce alternative au oamenii în fața unor astfel de oferte iluzorii? Cui servește perpetuarea și dezvoltarea acestui fenomen?

Mulţi susţin obligativitatea religiei în școli, în timp ce psihologii susţin necesitatea unor cursuri în care elevii să învețe să gândească rațional, să își dezvolte gîndirea analitică și stima de sine, subiecte care in Romania lipsesc cu desăvârșire din curicula școlară. Nu este de conceput în țara noastră modelul occidental din țări precum Franța sau Germania, unde in ultimul timp nu numai ca nu s-au mai construit biserici dar multe dintre ele au fost vândute sau închiriate. Nu este de conceput nici ideea ca românii, mai ales in conditiile grele de viata in care traiesc multi dintre ei, ar putea sa înlocuiască liniștea dată de credința in Biserică cu o altă formă de liniște spirituală. Unii preoti inteleg aceasta nevoie fundamentala a omului si vin in intampinarea ei. Aceasta le este si menirea. Insa multe dintre practicticile și instrumentele folosite de Biserică merită a fi analizate, dezbătute și, dacă este nevoie criticate. Pentru binele tuturor!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România Anual la data de 25 aprilie este sărbătorită Ziua Justiţiei Militare, marcând, astfel, data la care, în anul 1919, a luat fiinţă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înfiinţarea unei structuri specializate în asigurarea asistenţei juridice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea