Guvernul Ponta vine în sprijinul persoanelor care au lucrat mai puţin de 6 ani în grupa I de muncă
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care persoanele care au lucrat în grupa I de muncă şi au o vechime mai mică de 6 ani să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat cu 314 voturi ‘pentru’ şi un vot ‘împotrivă’.
Actul normativ prevede reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în grupa I de muncă.
De asemenea, se reglementează că perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001 în grupa I de muncă, în condiţii speciale şi în alte condiţii de muncă, mai mici de 2 ani să constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.
„ Proiectul aduce dreptatea pentru unele dintre categoriile cele mai defavorizate de cetăţeni.Pensionarii încadraţi în grupa I şi a II-a de muncă grea au avut parte, în regimul trecut, de cele mai mari nedreptăţi. Prin acest proiect de lege, Guvernul Ponta a făcut un prim pas pentru îndreptarea acestor lucruri şi persoanele care au lucrat în grupa I de muncă şi au o vechime mai mică 6 ani vor putea să se bucure de drepturile lor” afirmă deputatul Ioan Dîrzu, liderul social-democraţilor din judeţ .
Alba Iulia,
4 iunie 2015 Biroul de Presă al PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare
Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare La Blaj se desfășoară lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din municipiu. Citește și: VIDEO | Lucrări de reamenajare a zonelor verzi din perimetrul a patru blocuri din Blaj: Când vor fi încheiate „Este o lucrare […]
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului Florin Roman, deputat PNL de Alba, a lansat duminică, 29 iunie 2025, un atac dur la adresa actualei conduceri a Partidului Național Liberal, anunțând […]
Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei
Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei A fost aprobată o nouă prelungire, până la data de 30 septembrie 2025, a perioadei de implementare a proiectului „Extindere și Dotare Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”, finanţat în cadrul Programului […]