Rămâi conectat

Actualitate

Guvernul a adoptat schimbări, printr-o OUG, în ceea ce privește concediile medicale. Care sunt noile reglementări

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul a adoptat recent un proiect de OUG care aduce schimbări în ceea ce privește concediile medicale. Cei diagnosticați cu SIDA, cancer sau tuberculoză (TBC) vor beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai lungă decât în prezent, iar militarii și polițiștii vor beneficia, alături de alte categorii de salariați, de concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.

Mai exact, proiectul de act normativ aprobat marți de Executiv prevede ca cei ce suferă de SIDA sau cancer nu vor mai fi nevoiți să se prezinte lunar la medicul expert al asigurărilor sociale pentru a prelungi, până la un an și jumătate, certificatul de concediu medical. În esență, bolnavii de SIDA și cancer vor primi din prima un concediu medical de un an și jumătate.

În prezent, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilește că bolnavii de SIDA sau cancer primesc, în primă fază, un concediu medical de un an, ulterior putând să-l prelungească până la un an și jumătate, dar, pentru a-l prelungi, aceștia sunt nevoiți să se prezinte lunar în fața medicului.

Pe de altă parte, în cazul celor bolnavi de TBC, concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se vor acorda pe toată perioada de tratament, până la vindecare, indiferent de durata acestuia. Acum, legislația în vigoare stabilește că aceștia pot beneficia de un concediu medical de cel mult un an și jumătate, dar el se acordă doar în cazul tuberculozei pulmonare operate. În cazul tuberculozei pulmonare neoperate, concediul medical nu poate fi mai lung de un an.

O altă modificare propusă prin acest proiect de act normativ vizează concediile medicale de care beneficiază personalul militar în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special. Astfel, după ce toate măsurile conținute de prezentul proiect vor ajunge să se aplice, aceștia vor putea cere angajatorilor concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.

După cum prevede legislația momentului, acesti tip de concediu medical se acordă pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta de șapte ani și în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile nelegate de dizabilitate, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Sursa: avocat.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea