Guvern: Ordonanţă de Urgenţă pentru simplificarea accesului la fonduri europene

Mai multe acte normative au fost modificate, prin Ordonanța de Urgență nr. 49/2017, în scopul de a accelera absorbția de fonduri europene și de a facilita implementarea proiectelor pe infrastructura de transport și pe celelalte programe operaționale.

Întrucât până la data de 31 decembrie 2018 România trebuie să transmită Comisiei Europene aplicații de plată în valoare de minim 3.4 miliarde euro, am considerat necesară urgentarea măsurilor care să asigure condițiile recuperării întârzierilor înregistrate în absorbția fondurilor europene, afirmă Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri Europene.

ELIT

Noile prevederi ale Ordonanței vizează, printre altele, următoarele:

1. Modificarea mecanismului prefinanțării

Efectul modificării – reducerea presiunii de pe bugetele proprii ale beneficiarilor de fonduri europene

Prin prezenta OUG se introduce posibilitatea acordării de prefinanțare pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile, respectiv pentru toate proiectele implementate de autorități publice locale și beneficiari privați, indiferent de fondul european care le finanțează. Noul mecanism introdus reduce presiunea asupra bugetelor proprii ale beneficiarilor și asigură, la nivelul autorităților de management, o gestionare mai eficientă a fondurilor nerambursabile, precum și o mai bună monitorizare a proiectelor finanțate.

Măsura vine și în sprijinul accelerării implementării proiectelor din fonduri europene. Ordonanța are un efect direct și asupra implementării proiectelor, prin crearea unui mecanism care motivează beneficiarul să finalizeze lucrările în termenele asumate, pentru a avea acces la întreaga sumă de prefinanțare, în conformitate cu reglementările OUG 49/2017. Înainte de această modificare, era prevăzută posibilitatea acordării de prefinanțare beneficiarilor numai pentru cheltuielile salariale eligibile în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene.

2. Modificarea pragului de supracontractare

Efect – creșterea absorbției fondurilor europene

S-a decis lărgirea bazei de proiecte care pot genera cheltuieli eligibile prin majorarea procentului de contractare, astfel:

● La nivel de program din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune şi cofinanţare de la bugetul de stat se poate contracta în limita a 50% din valoarea acestei alocări, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale;

● La nivel de program Fondul Social European, Fondul de Ajutor European destinat celor mai Defavorizate Persoane şi cofinanţare de la bugetul de stat în limita a 20% din valoarea acestei alocări, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale.

3. Modificarea eliberării autorizațiilor de construire pentru proiectele de infrastructură de transport de interes national

Efect – accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes național cu finanțare europeană

Odată cu această modificare, se eliberează autorizații de construire fără elaborarea și aprobarea prealabilă a unei documentaţii de amenajarea teritoriului sau de urbanism pentru proiectele de infrastructură de transport de interes naţional finanțate din fonduri europene. De aseamenea, această modificare simplifică legislația pentru proiectele de investiții din România, măsură prevăzută în Programul de Guvernare.

În conformitate cu reglementările OUG 49/2017, se pot emite autorizații de construire fără elaborarea și aprobarea prealabilă a unei documentaţii de amenajarea teritoriului sau de urbanism pentru proiectele de infrastructura de transport de interes naţional, care sunt cuprinse în planul de amenajare a teritoriului naţional – secţiunea I- Reţele de transport şi/sau în Master Planul General de Transport al României, cu excepția porturilor, aeroporturilor, gărilor, triajelor, depourilor, metroului, terminalelor de transport combinat şi punctelor de trecere a frontierei, fără afectarea prevederilor referitoare la calitatea și disciplina în construcții. Aceste măsuri vin în sprijinul accelerării implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes național cu finanțare europeană.

4. Instituirea unei norme privind emiterea titlului de creanță pentru beneficiarii naționali care pot fi din categoria universităților, institutelor de cercetare, organizații sau fundații, instituții/autorități publice

Efect – reîntregirea bugetului de stat

Având în vedere închiderea perioadei de programare 2007-2013, precum și necesitatea finalizarii programelor aferente acestei perioade, se impune o intervenție legislativă, în sensul introducerii de reglementari care să facă posibilă continuarea finanţării programelor până la finalizarea, în bune condiții, a acestora şi prevederea mecanismelor şi fluxurilor financiare necesare recuperării debitelor şi reglării soldurilor finale. Prin completările aduse prin propunerea de ordonanţă de urgenţă se instituie măsurile necesare pentru reîntregirea bugetului de stat. În lipsa acestor măsuri, recuperarea sumelor în instanță presupune un proces de durată cu impact asupra disponibilității unor fonduri necesare asigurării altor finanţări urgente, se anunţă într-un comunicat de presă.

Sursa: stiripesurse.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Klaus Iohannis, MESAJ de Anul Nou 2021:”Reîntoarcerea la normalitate este tot mai aproape!”

Klaus Iohannis, MESAJ de Anul Nou 2021:”Reîntoarcerea la normalitate este tot mai aproape!” Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Părerea ta contează: Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu, vă invită să vă spuneți opinia despre viitorul educației

Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, invită persoanele interesate de îmbunătățirea sistemului educațional să răspundă la mai multe întrebări, în cadrul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Victor Negrescu a solicitat Casei Istoriei Europene să includă în expozițiile sale autori și creatori români

În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, eurodeputatul Victor Negrescu a transmis o solicitare… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Marcel Ciolacu, MESAJ de Anul Nou: ”Au vrut să subjuge România în 2020. Nu i-ați lăsat. Românii sunt adevărații eroi ai acestui an!”

Marcel Ciolacu, MESAJ de Anul Nou: ”Au vrut să subjuge România în 2020. Nu i-ați lăsat. Românii sunt adevărații eroi… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro