GREVA profesorilor continuă: Sindicaliștii nu au ajuns la un numitor comun cu Guvernul. Nicolae Ciucă le dă ultimatum – ”Mâine, la ora 10:00, conflictul de muncă se va încheia”
GREVA profesorilor continuă: Sindicaliștii nu au ajuns la un numitor comun cu Guvernul. Nicolae Ciucă le dă ultimatum – ”Mâine, la ora 10:00, conflictul de muncă se va încheia”
Sindicatele din învățământ și Nicolae Ciucă nu au ajuns la un numitor comun, după noile negocieri care au avut loc duminică dimineața, astfel că greva va continua. Ciucă, totuși, le-a dat un ultimatum dascălilor, după ce le-a promis noi majorări salariale, însă fără a le satisface cererile sindicaliștilor.
Citește și: GREVA profesorilor: Angajații greviști NU vor primi salariu pentru zilele în care au lipsit de la catedră
”Să înțelegem că e vorba despre seriozitate și angajament, nu am dorit să venim cu măsuri populiste care să ducă la dereglarea sistemului. Am convingerea că toții am înțeles că nu există alt parcurs decât acesta și tot ce am realizat până acum am dovedit că ce am promis am făcut. Sunt convins că toți dascălii din sistemul de educație vor avea încredere că ne ținem promisiunile, așa cum am demonstrat până acum.
Mâine, după ce vom pune azi în transparență conținutul OUG, toți cei care lucrează în învățământ vor lua o decizie pe care o vor transmite până la ora 10, iar apoi vom avea o nouă ședință de Guvern în care vom aproba ordonanța și conflictul de muncă se va încheia.”, a spus Nicolae Ciucă.
”Ne dorim să încheiem acest conflict de muncă, pentru că este o chestiune de responsavilitate față de sistem, față de elevi, față de părinți.
Sumele pe care le-am asumat în OUG, acest act va fi pus în transparență publică. Ne dorim să încheiem cu bine acest conflict de muncă.”, a declarat Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă a anunțat oferta Guvernului pentru sindicaliști:
-25% creștere salariala de la data de 1 iunie;
-1500 lei anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar pana in 2027, in luna octombrie;
-500 anual pentru personalul nedidactic, pana in 2027;
-50% prima transă din noua grila de salarizare, de la data de 1 ianuarie 2024.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
