Rămâi conectat

Actualitate

Grâul românesc respectă toate condițiile de calitate! Importatorii din Egipt au refuzat achiziționarea a 63.000 de tone de grâu contractate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) precizează, într-un comunicat, că grâul românesc respectă toate condițiile de calitate, în contextul în care importatorii din Egipt au refuzat achiziționarea a 63.000 de tone de grâu contractate de la un trader din România.

grau„MADR a luat la cunoștință problemele pe care un operator român de pe piața grâului le întâmpină în relația comercială directă cu importatorii din Egipt care au refuzat achiziționarea a 63.000 de tone de grâu deja contractate. Precizăm că, din punct de vedere calitativ, grâul românesc respectă toate condițiile de calitate, nivelul de infestare cu ciuperca fitoparazită ‘cornul secarei’ fiind sub 0,05%. În situația particulară a operatorului român, procentul de infestare cu ciuperca în cauză a fost de 0,0001%, deci de o mie de ori mai mic decât limita maximă admisă, care este de 0,1%”, potrivit comunicatului MADR.

Reprezentanții ministerului consideră că practicile importatorului egiptean nu au în vedere calitatea grâului, ci intenția de a mări presiunea asupra prețului mărfii deja contractate, grâul românesc îndeplinind condițiile de calitate solicitate pe piața cerealelor.

Traderul de cereale Cerealcom Dolj a informat joi că a refuzat să livreze grâu Egiptului din cauza prevederilor privind conținutul de cornul secarei, dezmințind informațiile apărute anterior în presă potrivit cărora inspectorii egipteni au refuzat o livrare de 63.000 de tone de grâu românesc aflată în portul Constanța, a transmis Reuters.

Traderii consultați de Reuters au informat că, pentru prima dată după ce a adoptat o politică de conținut zero de cornul secarei (o ciupercă care parazitează diferite cereale — n. r.), inspectorii egipteni au respins direct la sursă o livrare de 63.000 de tone de grâu românesc.

„Grâul Cerealcom Dolj nu a fost refuzat, Cerealcom Dolj a fost cea care a decis să refuze să livreze produsele sub alți termeni decât cei conveniți inițial în contract”, a informat compania românească.

Cerealcom Dolj a precizat că într-o licitație organizată în data de 16 iulie de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a câștigat un contract pentru livrarea a 63.000 de tone de grâu din România cu condiția unui conținut maxim de cornul secarei de 0,05%, standardul acceptat la nivel internațional, cu livrare în perioada 20-30 august pentru a fi încărcat în portul Constanța.

„Procedurile de încărcare au început la data de 27 august. La data de 28 august, Autoritatea fitosanitară din Egipt a decis că grâul de panificație importat trebuie să respecte condiția unui conținut zero de cornul secarei”, a precizat Cerealcom Dolj într-un comunicat.

„Delegația oficialilor egipteni, prezentă la Constanța, portul de încărcare al bunurilor, a cerut Cerealcom Dolj să livreze bunurile care respectă noii parametri de calitate, modificați în mod unilateral de autoritățile egiptene. Cerealcom Dolj a refuzat noile condiții pe care GASC intenționa să îi impună și a decis să descarce cantitatea încărcată până la acel moment pe navă”, adaugă compania românească.

Firma de trading subliniază că își onorează întotdeauna obligațiile contractuale. „Dar Cerealcom Dolj nu consideră normal și nici nu acceptă ca regulile să fie modificate unilateral în mijlocul jocului, după ce un acord a fost încheiat”, se mai arată în comunicat.

Egiptul a mai introdus odată în cursul acestui an o interdicție similară privind importul de grâu conținând chiar și cel mai mic nivel de cornul secarei. În luna iulie însă, Egiptul a decis să renunțe la această interdicție și să accepte grâu cu un conținut de cornul secarei de maximum 0,05%, standardul acceptat la nivel internațional, după ce furnizorii au insistat că este practic imposibil să garanteze un conținut zero de cornul secarei.

Sursa Agerpres.ro 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea