Rămâi conectat

Sport

Gloria Bistrița – CS Ocna Mureș 2-1 (2-0), Al. Giurgiu a redus ecartul cu un eurogol, dar n-a fost suficient

Dan HENEGAR

Publicat

în

La prima ieșire din Alba din această primăvară, “Soda dragă” a avut parte de o revedere cu formația lui Adrian Falub, Gloria Bistrița-Năsăud. Iar dacă în urmă cu două săptămâni a fost remiză la Ocna Mureș, de data aceasta s-au impus gazdele, decisiv fiind primul mitan când Gloria a realizat un avantaj de două goluri.

După deschiderea scorului, Ed. Mihail a intervenit excelent la șutul lui Cordoș, iar Cioară și Al. Giurgiu au replicat prin șuturi de la distanță.

Bistrițenii continuă să fie neînvinși în acest an sub comanda fostului unirist, iar ocnamureșenii pierd în premieră în deplasare în 2022, deși meritau mai mult, etapa viitoare fiind derby „de Alba” cu Unirea Alba Iulia. Vizitatorii s-au trezit după pauză, au redus ecartul, după ce Curtuiuș (50 a trimis pe lângă) fiind mult mai prezenți în joc (Al. Giurgiu – 86, l-a pus la încercare pe Ivan),

,Un meci care trebuia să se termine egal. Noi am ratat situatiile, parcă mai clare, iar ei au marcat. Se strânge campionatul, toată lumea are șanse să evite retrogradarea, toată lumea se luptă. Ne vom antrena, trebuie să trecem peste înfrângere și să fim pregătiți pentru următorul meci, Mai sunt 8 partide, nu e timp de bocit„, a transmis Paul Ciucă.

*1-0, MIN. 3: D. BUIA a deschis scorul după pasa lui Joca

*2-0, MIN. 39: BUIA a realizat dubla din lovitură liberă

*2-1, MIN. 59: Al. GIURGIU a redus ecartul, un eurogol, din lovitură liberă, de la 18 metri, ușor lateral stânga

Meciul contând pentru runda secundă a play-out-ului Seriei a 9-a opune vecinele din ierarhie, despărțite de două puncte, Gloria fiind pe locul 5, cu 25 de puncte, iar oaspeții o poziție mai jos.

Gloria: Oct. Ivan – Hasnăș, Fl. Cordoș, Dicu, Chirlejan, Trifan, Covaciu, B. Vasile, Joca, Curtuiuș, D. Buia; rezerve Neacșu, B. Pop,Stoianof, Enescu, Milandru, Andrecuț, Sulici, Meșter, Al. Stoica. Antrenor Adrian Falub.

CS Ocna Mureș: Ed. Mihail – Cunțan, D. Lupșan, Haiduc, Al. Kiraly– Al. Giurgiu – Guț (39, Cioargă), Socaci/ cpt, Vasinc, Coltor (71, Ov. Truță) –  Cioară; rezerve A. Anghel, Pintilie, Longodor,Ognean. Antrenori Paul Ciucă, Romeo Arinar.

Arbitri L. Diaconu, I. Conțofan, L. Macovei (toți Iași) Observatori T. Marchiș (Baia Mare), L. Moga (Zalău)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23.  Citește […]

Citește mai mult

Sport

Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]

Citește mai mult

Sport

Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea