Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Gheorghe Feneşer : „ Cred că pregătirea elevilor pentru a forma o forţă de muncă realmente calificată este necesară şi oportună”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prefectul Gheorghe Feneşer a avut recent o întâlnire cu trei dintre cele mai mari societăţi din Alba care se ocupă cu prelucrarea lemnului, cu scopul de a stabili măsuri concrete pentru formarea, la nivelul judeţului, a unei forţe de muncă specializate în domeniu, de care societăţile au nevoie pentru a-şi eficientiza activitatea.

La discuţia cu reprezentanţii Holzindustrie, Kronospan şi Savini Due, prefectul Gheorghe Feneşer a dorit în primul rând să afle opinia acestora cu privire la oportunitatea înfiinţării a 2 clase profesionale, în cadrul cărora elevii să se poată specializa în domeniul industriei lemnului, iar ulterior să fie angajaţi la societăţile de profil. Replica reprezentanţilor companiilor, participanţi la discuţie, a fost unanimă, în condiţiile în care forţa de muncă specializată lipseşte în prezent, iar nevoia de personal calificat este o problemă, pentru a cărei soluţionare, societăţile şi-au exprimat dorinţa de a investi în formarea viitorilor angajaţi.

De precizat faptul că, anterior discuţiei, prefectul judeţului Alba a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba să menţioneze în ce măsură înfiinţarea celor 2 clase profesionale este posibilă şi în contextul în care proiectul este unul cât se poate de viabil, au fost puse la punct şi alte detalii referitoare la condiţiile de şcolarizare. Concret, societăţile de profil sunt dispuse să le ofere elevilor burse de studiu în valoare de 200 lei/lună/elev, să le asigure rechizitele de care au nevoie pe parcursul anului şcolar şi să le pună la dispoziţie secţiile de producţie pentru desfăşurarea stagiilor de practică. În acest fel, elevii ar urma să fie familiarizaţi cu procedeele tehnologice, echipamentele, dar şi cu mediul de lucru în care ar urma să-şi desfăşoare activitatea după terminarea studiilor.

Am convingerea că acest proiect va fi benefic, atât pentru cei care îşi doresc siguranţa locului de muncă, într-un domeniu în care, din nefericire, resursele umane pregătite corespunzător lipsesc, cât şi pentru societăţile comerciale ce activează pe raza judeţului şi care, în prezent, au probleme în recrutarea unei forţe de muncă stabile şi calificate. Cred că pregătirea elevilor pentru a forma o forţă de muncă realmente specializată este necesară şi oportună. În acest  context, am primit asigurări din partea întreprinzătorilor că, pe lângă sprijinul care constă în bursele lunare şi punerea la dispoziţie a rechizitelor, intenţionează să găsească şi soluţiile necesare pentru a le asigura elevilor masa zilnică. Scopul final este acela de a le oferi acestor elevi, după terminarea studiilor, certitudinea că vor avea un loc de muncă sigur şi motivant” a precizat prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea