Rămâi conectat

Politică Administrație

George Simion: Voi deschide birou de europarlamentar în Alba, pentru consiliere în vederea atragerii de fonduri europene

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Azi, 8 mai, orele 16, în fața BCR Cetate, candidatul independent George Simion, însoțit de consilierul independent Mircea Trifu, se va întâlni cu susținătorii

George Simion candidează independent la alegerile europarlamentare și consideră că dacă la Alba Iulia a început lupta pentru o Românie mare și unită, tot la Alba Iulia ar trebui să fie trasat următorul proiect de țară, pentru o Românie Mare în Europa.

Ca eurodeputat, George Simion a anunțat că va deschide în județul Alba un birou de europarlamentar care va funcționa drept punct de consiliere pentru realizarea dosarelor în vederea atragerii de fonduri europene. „De la România Start-up Plus pentru albaiulienii cu initiative antreprenoriale la liniile de finanțare pentru fermieri, la crearea de incubatoare de afaceri, fondurile europene pot aduce prosperitate în județul Alba”, a menționat George Simion.

Totodată, candidatul independent la europarlamentare a precizat că va duce în Parlamentul European, în vizite de documentare, câte un copil din fiecare localitate din județul Alba.

Școala ar trebui să cultive copiilor, de la vârste foarte mici, mândria de a fi români, oriunde s-ar afla, în orice împrejurare. Educația patriotică este esențială în acest sens. Astăzi, lipsa modelelor ne ține în derivă generația tânără. Pentru a face o Românie Mare în Europa, avem nevoie de tineri mari în Europa. Vizitele de documentare în Parlamentul European pentru copiii României vor ține locul lecțiilor de manual, iar la întoarcere, fiecare copil va înțelege mai bine rolul țării noastre în Europa”, a declarat George Simion.

Simion a anunțat că își va dona 90% din salariul de europarlamentar pentru realizarea unor proiecte civice, iar apelul va fi lansat lună de lună inclusiv în județul Alba. „În 12 ani de activism am învățat că este foarte dificil să duci la capăt o acțiune cu bani puțini. Astfel, din salariul de europarlamentar voi finanța inițiativele cele mai de impact ale organizațiilor nonguvernamentale, iar aici mă refer și la cele din județul Alba”, a spus candidatul independent la alegerile europarlamentare, George Simion.

Sub sloganul „ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA”, candidatul independent la alegerile europarlamentare, George Simion, va aduce în atenția opiniei publice teme de interes național: Unirea Basarabiei cu România, protejarea drepturilor românilor din comunitățile istorice, sprijinirea românilor din județele Harghita și Covasna, valorificarea potențialului diasporei, dar și al tuturor resurselor României.

Economist, istoric, antreprenor, George Simion (n. 21 septembrie 1986, Focșani) este fondator al Platformei Unioniste Acțiunea 2012 și al Alianței pentru Centenar. A publicat lucrarea „Blocați în labirint”, o radiografie a realităților din Republica Moldova. A absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București (2005), Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București (2008) și studiile de masterat la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2010). Militează pentru unirea Basarabiei cu României de peste 12 ani. A contribuit la campania „Salvați Roșia Montană!” din nevoia de implicare civică pentru o cauză românească, în fața căreia autoritățile de la București erau fie tăcute, fie complice.

Cele mai ample evenimente și campanii ale lui George Simion au început la Alba Iulia, inclusiv Marșul Centenarului, în care unioniști de toate vârstele au mers pe jos, 1300 de km, până la Chișinău, pentru reîntregirea națională.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba Deoarece rețeaua existentă nu acoperă întreaga rază a comunei Daia Română, administrația se pregătește de reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă sau apă uzată. Se propune realizarea rețelei de alimentare cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea