Curier Județean

George Lăncrănjan (CSU Alba Iulia) – secund la lotul naţional Under 20 de baschet feminin *Trei antrenori din Alba activează la echipele naţionale de baschet ale României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul albaiulian George Lăncrănjan (CSU Alba Iulia) este noul antrenor secund al echipei naţionale de baschet feminin Under 20, unde-l va seconda pe banca tehnică pe braşoveanul Dan Calancea.

Lăncrănjan activează ca şi secund al cehului Tomas Bilek la prim-divizionara CSU Alba Iulia, ce a încheiat stagiunea pe poziţia a 5-a în Divizia A de baschet feminin.”Este o onoare pentru mine, sper să reuşim să obţinem calificarea la turneul final al Campionatului European din Cehia, din luna august. Mă bucur şi în acelaşi timp sunt conştient că urmează o misiune dificilă, un program încărcat şi la echipa naţională şi la CSU Alba Iulia„, a declarat Lăncrănjan. În vârstă de 30 de ani şi originar din Cugir, George este de 4 ani în circuitul echipei de seniori albaiuliene şi în 2012 a cucerit împreună cu Vali Urian medalia de bronz la întrecerea naţională şcolară cu LPS Alba Iulia.

Prima acţiune a lotului naţional Under 20 va fi începând din 22 iunie, un cantonament centralizat la Alba Iulia, timp de o săptămână.

Ultimele luni au însemnat pentru baschetul din Cetatea Marii Uniri o ascensiune extraordinară în planul afirmării naţionale, după găzduirea All Star Game 2012 în luna martie, precum şi numirea a trei antrenori la loturile reprezentative: Tomas Bilek (la echipa naţională), George Lăncrănjan (România, Under 20), respectiv Valentin Urian (România, Under 16). „Ne bucură această apreciere crescândă, este un semn că Alba Iulia începe să conteze în baschetul feminin românesc. Sunt nominalizări care certifică faptul că începem să devenim un pol important, în condiţiile în care trei antrenori, dintre care doi localnici activează la echipele naţionale„, a spus Petru Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia.

*Valentin Urian la Under 16, meciuri amicale în week-end la Alba Iulia!

De aproximativ două luni, Valentin Urian (32 ani) activează ca şi antrenor secund al lotului naţional Under 16 (principal fiind Veronica Gavrilă), aflat în stagiu centralizat la Timişoara. România pregăteşte Campionatul European din vara acestui an, iar în week-end la Alba Iulia se vor desfăşura trei partide de verificare între LPS Alba Iulia (antrenor George Lăncrănjan) şi lotul naţional Under 16 unde activează albaiulianul (primul vineri, de la ora 14.00), din efectiv făcând parte şi Andreea Beldian (LPS Alba Iulia). „Suntem într-un program centralizat de pregătire, am avut un turneu în Serbia, am jucat trei întâlniri de verificare, pierdute. Sperăm să realizăm o figură la turneul de calificare de la Tallin, Estonia, cu Luxemburg, Bulgaria şi Polonia, pentru promovarea în grupa A valorică„, a spus Valentin Urian, jocurile oficiale fiind în cursul lunii iulie. „E multă muncă la mijloc, atât în cazul meu cât şi a lui George. Am încercat mereu să ne autoperfecţionăm şi a contat enorm ajutorul oferit la toate capitolele de Nicuşor Marcu„, a mai afirmat Valentin Urian.

Dan HENEGAR

Foto Sorin STANCIU

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba, în creștere de la un an la altul: Cele mai multe se găsesc în Apuseni. Alte zone în care funcționează astfel de unități

Ioana Oprean

Publicat

în

Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba, în creștere de la un an la altul: Cele mai multe se găsesc în Apuseni. Alte zone în care funcționează astfel de unități Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba crește de la un an la altul. În prezent, sunt înregistrate 34 de astfel de unități, după ce, […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Protest în Alba Iulia, zona Stadion: Câteva zeci de oameni s-au adunat să protesteze împotriva măsurilor și taxelor impuse de Guvern: ,,Își bat joc de noi, poporul român”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Protest în Alba, zona Stadion: Câteva zeci de oameni s-au adunat să protesteze împotriva măsurilor și taxelor impuse de Guvern: ,,Își bat joc de noi, poporul român” Aproximativ 30 de oameni s-au adunat în zona Stadion, din Alba Iulia, pentru a protesta împotriva Guvernului Bolojan și a măsurilor fiscale impuse de aceștia, astăzi, 12 februarie […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șoferiță de 38 de ani, din Bistra, prinsă ,,beată mangă” la volan, pe DN 75: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/l și este cercetată de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferiță de 38 de ani, din Bistra, prinsă ,,beată mangă” la volan, pe DN 75: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/l și este cercetată de polițiști O șoferiță de 38 de ani, din Bistra, a fost prinsă ,,beată mangă” la volan, pe DN 75. Femeia avea o alcoolemie de 0,99 mg/l și este cercetată de […]

Citește mai mult