Ştirea zilei

Funcţionarul de la AFP Alba Iulia reţinut de procurori va fi cercetat în stare de libertate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Emanuel Tudor Dan Manolescu (33 ani), funcţionarul public de la Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia, reţinut luni de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba va fi cercetat în stare de libertate, au decis magistraţii de la Judecătoria Alba Iulia. Judecătorii au respins ieri solicitarea procurorilor de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, urmând ca anchetatorii să decidă în termen de 24 de ore dacă vor face sau nu recurs la decizia judecătorilor. Emanuel Tudor Dan Manolescu a fost reţinut luni, 23 mai sub acuzaţiile de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, fapte săvârşite în anul 2009 în favoarea S.C. Anna Lux din Alba Iulia pe al cărei patron a încercat să-l ajute să scape de o datorie la bugetul de stat în valoare de 80.730 de lei. În acest sens, Manolescu a falsificat semnăturile şefilor săi pe două înscrisuri care au permis deblocarea conturilor bancare ale societăţii respective. Procurorii nu au putut demonstra că funcţionarul ar fi obţinut vreun folos de pe urma acţiunilor sale. Surse apropiate anchetei spun că Manolescu a vrut doar să-l ajute dezinteresat pe patronul de la S.C. Anna Lux cu care era prieten. Tânărul funcţionar şi-a recunoscut vina în faţa magistratului de la Judecătoria Alba Iulia şi a spus că este dispus să plătească prejudiciul produs bugetului de stat. Ancheta în acest caz a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Alba.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șofer de 33 de ani, din Alba, implicat într-un accident pe DJ 106 G, în Sibiu: S-a răsturnat cu o cifă care transporta beton și a ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 33 de ani, din Alba, implicat într-un accident pe DJ 106 G, în Sibiu: S-a răsturnat cu o cifă care transporta beton și a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc marți, 12 mai 2026, pe DJ 106 G, în apropierea localității Dobârca, în județul Sibiu. Un șofer de 33 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 4,5 milioane de euro investiție cu fonduri europene nerambursabile pentru schimbarea la față a celui mai aglomerat cartier al municipiului Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

4,5 milioane de euro investiție cu fonduri europene nerambursabile pentru schimbarea la față a celui mai aglomerat cartier al municipiului Aiud Peste 8 hectare de spații publice din municipiul Aiud vor trece printr-o amplă operațiune de regenerare urbană care le va îmbunătăți funcționalitatea și estetica. Autoritățile publice locale din municipiul Aiud au semnat, marți, 12 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Copilaș de 5 ani, dispărut într-o zonă împădurită din Sibiu. Este căutat de sute de voluntari, autorități, echipe canine, scafandrii și un elicopter

Ioana Oprean

Publicat

în

Copilaș de 5 ani, dispărut într-o zonă împădurită din Sibiu. Este căutat de sute de voluntari, autorități, echipe canine, scafandrii și un elicopter Sute de voluntari, zeci de polițiști, jandarmi, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, salvamontiști, precum și voluntari participă la o amplă acțiune de căutare a unui băiețel în vârstă de cinci […]

Citește mai mult