FOTO/VIDEO: Furtuna de la Timișoara, văzută prin ochii pilotului albaiulian Mihai Beldie: „O lecție de viață, o experiență ce mi-a deschis ochii”

Aceste 15 minute mi-au deschis ochii referitor la cât de ușor poate să te lovească ceva și să îți închei socotelile cu viața… În cele din urmă furtuna a început să o „lase moale”. Am ieșit din zona sigură găsită de noi și la întoarcere am putut vedea pagubele provocate de furtună… Este greu de explicat în cuvinte cum  liniștea era deranjată doar de sunetul salvărilor ce mișcau dintr-o parte în alta pentru a transporta răniții. Tot ce însemna indicatoare, semafoare, panori publicitare, stâlpi și copaci, au fost puse la pământ. Acestea nu ar fi fost o reală problemă, însă vântul a lovit și persoanele ce au fost surprinse în parcarea mall-ului. Când m-am întors, era un haos general… urlete de panică și sirenele salvărilor. Pentru că eram în zonă și orașul era blocat, am reușit totuși să duc la spital pe unul dintre colegii din echipă ce a fost lovit de „obiectele” ce s-au transformat efectiv în gloanțe puse în mișcare de furtună.

La spital totul era blocat, lumea era în panică și nimeni nu știa în ce parte să o apuce. Partea urâtă era că în spital nu era curent și aparaturile de urgență aveau nevoie de alimentare. Pe scurt, HAOS TOTAL! Din fericire, nici unul dintre componenții echipei nu au suferit răni grave și am reușit să ieșim din oraș la aproximativ 3 ore după ce furtuna s-a liniștit. Până la ieșirea pe autostradă, debandadă totală. Camioane răsturnate de vânt, mașini răsturnate, iar contrasensul blocat total, aproximativ 10 kilometri de mașini blocate ce voiau să intre în oraș. Într-un final, am reușit să ieșim pe autostradă, dar acolo o altă surpriză. Pe lângă panourile și indicatoarele puse la pământ, balizele dintre sensurile de mers, cele de plastic, au fost rupte de furtună și aruncate pe sensul nostru de mers, toată autostrada era plină de șuruburi și bucăți de plastic, mașinile erau oprite cu pană și viteza de deplasare era de 35km/h.

În cele din urmă am reușit să ajungem acasă, dar cu un sentimant foarte ciudat. Natura, dacă se supără, e jale și clar poți sa o pățești, cât ai clipi. Concluzia este una simplă: trebuie să profităm de fiecare secundă petrecută pe această lume și să găsim o soluție de a anunța oamenii cu ceva timp înainte  ca natura nervoasă să lovească”.