FOTO/VIDEO Albac: Seară de folk cu Florin Săsărman şi Vali Şerban, spectacol folcloric, artificii, foc de tabără şi discotecă în aer liber cu Dj Raulo
Zilele trecute, la Albac, a avut loc Târgul Naţional de Turism Rural. Datina, cântul şi jocul i-au definit dintotdeauna, alături de frumuseţea costumelor şi măiestria meşteşugarilor, pe moţi.
Astfel, după ce, în timpul primei zile de târg, au avut loc tot felul de concursuri, expoziţii ale meşterilor populari şi vizitarea standurilor de promovare a pensiunilor, seara, cei prezenţi s-au bucurat de un frumos spectacol folcloric, oferit de Ansamblul „Moaţele” din Sohodol, condus de Oana şi Alin Joldeş; Ansamblul Casei de Cultură din Câmpeni în colaborare cu un grup de dansatori de la Doina Crişului (instructor Nicu Grigoraş) şi câteva soliste din zonă printre care: Larisa Todea, Ioana Ciorea sau Dorina Orlea. Seara târziu, au avut parte de un concert de muzică folk cu binecunoscuţii cantautori Florin Săsărman şi Vali Şerban. Aceştia, au început să cânte odată cu aprinderea focului de tabără, care i-a încălzit pe cei prezenţi pe tot parcursul serii. Nu au lipsit nici un superb foc de artificii şi o discotecă în aer liber cu Dj Raulo, care i-a distrat şi i-a ţinut în priză pe toţi cei prezenţi, până târziu în noapte. Aşadar, după cum se observă, turismul în Apuseni face casă bună cu distracţia şi muzica de calitate.
Vă prezentăm mai jos câteva imagini şi secvenţe video din prima seară a Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac:
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]