FOTO VIDEO| Violență EXTREMĂ într-un parc de joacă! Un bărbat a TRÂNTIT de pământ un copil sub ochii tuturor
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată pe numărul unic de urgență 112, despre faptul că un copil a fost trântit la pământ de un părinte în zona unui parc, situat pe raza municipiului Hunedoara.
Imediat la fața locului s-a deplasat o echipă de ordine publică care a stabilit faptul că în jurul orei 15:35 în timp ce se aflau lângă un leagăn doi minori s-au certat, iar la scurt timp tatăl unuia dintre ei l-a luat pe celălalt minor l-a ridicat, după care l-a trântit la pământ.
Minorul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spitalul municipal Deva, pentru îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, Alexandru Cobzar, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta și într-un moment de furie l-a trântit la pământ, după care a plecat.
Potrivit unor surse judiciare, autorul este in anchetă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Acesta va fi reţinut şi mâine se vor face propuneri de arestare preventivă. A agresat atât băiatul din imagini, cât şi propriul fiu. Deocamdată starea baiatului este stabilă, nu are leziuni traumatice osoase sau musculare si a rămas până mâine internat sub observaţie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, iar persoana bănuită urmează a fi reținută, pentru 24 de ore.
Sursa: zhd.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani rănit, după ce ar fi fost acroșat de o mașină
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, rănit, după ce ar fi fost acroșat de o mașină Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar fi fost acroșat de o mașină. Citește și: […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]
VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori
„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]