Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. ”Tropote în Țara Vinului 2016”: Peste 1.000 de persoane au asistat la concursuri hipice, de călărie și tracțiune, la Alba Iulia. Câștigătorii

Dragoş Suciu

Publicat

în

Peste 1.000 de persoane au participat, duminică, la Sărbătoarea ”Tropote în Țara Vinului”, organizată la marginea municipiului Alba Iulia, ce a avut ca principală atracție concursurile hipice, de viteză și tracțiune, la care au fost înscriși peste 50 de participanți cu cai din propriile gospodării.

tropote-in-tara-vinului-201601Evenimentul ”Tropote în Țara Vinului” se află la XV-a ediție și s-a desfășurat în Poligonul Jandarmeriei de la Micești, într-o zi cu cer senin, soare și temperaturi de primăvară-vară.

La primul concurs, călărie-viteză, s-au întrecut 25 de concurenți pe un traseu de jumătate de kilometru, delimitat de mai multe stegulețe care formau un oval în interiorul căruia participanții nu aveau voie să calce, deoarece riscau să fie penalizați sau descalificați. În finala acestui concurs s-au calificat trei călăreți, care s-au confruntat în aplauzele și uralele spectatorilor. Premiul întâi a fost câștigat de Iulian Miron, premiul II de Marius Pop, iar premiul III a fost obținut de Sergiu Groza.

La al doilea concurs, de tracțiune, au participat 27 de concurenți, iar caii lor au fost puși să tragă o căruță, încărcată cu nisip, ce a avut o greutate de circa 1,5 tone, pe o distanță de 100 de metri cu o diferență de nivel de circa 2,5 metri. Unii cai au fost puși în mare tropote-in-tara-vinului-201602dificultate, nereușind să se miște din loc din cauza greutății atelajului, iar alții au rupt hamul. Câștigătorii au fost desemnați în funcție de timpul în care au ajuns la sosire. Premiul I a fost luat de Vasile Ursu, locul II de către Dan Adam, iar premiul al treilea a fost dat lui Laurențiu Ursu.

În cadrul sărbătorii, spectatorii au votat cel mai frumos cal, acesta fiind al concurentului Dan Felea.

Toţi participanții au primit cadouri de la organizatori – PNL Alba Iulia împreună cu organizația de tineret -, iar ocupanții podiumului au fost recompensați și cu premii în bani și cereale.

Între probe, spectatorii s-au întreținut cu grătare, mici, bere și muzică populară.

Concursul de tracțiune a fost foarte greu, a spus unul dintre spectatori, care a apreciat că animalele nu au fost biciuite.

”Am văzut, participanții nu aveau voie să biciuiască sau să lovească în vreun fel animalele la concursul de tracțiune, pentru a le forța astfel să ajungă mai repede la linia de sosire. Asta a fost bine”, a spus corespondentului Mediafax un spectator, întrebat cum i s-a părut manifestarea.

Un bărbat a declarat că i-a plăcut mai mult concursul de viteză deoarece a testat și abilitățile participanților.

La concurs au participat proprietari de cai din mai multe comune și orașe, iar spectatorii au venit din tot județul.

[nggallery id=2768]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea