Monden-Clubbing

FOTO-VIDEO: Restaurant ”Gavroche” Alba Iulia a sărbătorit 3 ani de existență, cu Antinia Simion și zeci de invitați. Un nou meniu lansat pentru clienți

Ioana Oprean

Publicat

în

Gavroche Alba Iulia 3 ani de existenta25Gavroche, unul dintre cele mai renumite restaurante din Alba Iulia, a împlinit 3 ani de existență, iar pentru a marca această aniversare a organizat, joi, o seară aparte, în care invitată special a fost frumoasa albaiuliancă Antinia Simion. În cadrul evenimentului, a fost lansat și un nou meniu cu noi preparate pentru clienți.

Petrecerea Divorțaților

Zeci de albaiulieni au călcat, joi seara, pragul restaurantului Gavroche, pentru a sărbători împreună cei 3 ani de activitate. Semn că localul este unul dintre preferatele lor, aceștia au ținut neapărat să îi spună ”La mulți ani”, astfel că au fost răsplătiți pe măsură. Într-o atmosferă plăcută, aceștia s-au bucurat de câteva momente muzicale oferite de tânăra Antinia Simion, care a reușit să se facă remarcată în întreaga țară prin participarea la concursul X Factor, și nu numai. De asemenea, au avut parte și de surprize, fiind lansat un nou meniu al restaurantului.

Evenimentul a început în jurul orei 19.30, iar înainte de concertul Antiniei, administratorul restaurantului Gavroche, Alin Ignat, a ținut să adreseze câteva cuvinte celor prezenți.

”Mă bucur că sunteți alături de noi la fel cum ați fost din prima zi în care ne-am deschis porțile. Au fost trei ani cu bune și cu rele, trei ani în care am încercat să ne adaptăm la cerințele dumneavoastră. Încă lucrăm la asta și cred că e o luptă care nu se va opri niciodată. Sper să fiți prietenii noștri și de acum înainte pe durata activității noastre”, a spus Alin.

Printre invitații evenimentului de joi seara s-au numărat și oficialități locale și județene.

Duminică, 21 februarie,  clienții restaurantului Gavroche vor avea reducere 10% la toate produsele. (A.M.)

Mai jos, câteva imagini de la eveniment:

[nggallery id=1631]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

14 noiembrie 2026 | TUVALU – o LUME în PERICOL, un nou spectacol la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel

Ioana Oprean

Publicat

în

14 noiembrie 2026 | TUVALU – o LUME în PERICOL, un nou spectacol la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel Teatrul de Păpuși Prichindel se pregătește de un nou spectacol, o nouă poveste, la care vă invită sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 12:00, la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel – TUVALU – o LUME în PERICOL, […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

VIDEO | Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars

Ioana Oprean

Publicat

în

Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars Cătălin Milea, cunoscut publicului sub numele de scenă Paulo, cântărețul originar din Aiud, a lansat o nouă melodie, intitulată „Tot la tine ajung”, însoțită de un videoclip. Noua piesă a fost prezentată […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]

Citește mai mult