FOTO, VIDEO. Ministrul Transporturilor, vizită neanunțată pe Autostrada Sebeș-Turda: Mobilizarea ar putea fi mult mai bună pe loturile 1 și 2. Am găsit prea puțini oameni. Loturile 3 si 4 sunt în grafic
Lucrările pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda sunt în grafic și vor fi date în folosință la finele acestui an, scrie ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pe pagina sa de Facebook, acesta arătându-se nemulțumit, însă, de mobilizarea de pe loturile 1 și 2, care „ar putea fi mult mai bună”.
Potrivit șefului de la Transporturi, care a efectuat joi o vizită inopinată pe Autostrada Sebeș-Turda, pe șantierele loturilor 1 și 2 ale autostrăzii erau prea puțini oameni, lipsind chiar și angajații DRDP Cluj.
”O noua zi, noi provocari! Astazi, impreuna cu seful de la CNAIR, Stefan Ionita, am inspectat stadiul executiei la Autostrada Sebes-Turda. Chiar daca lucrurile au evoluat fata de situatia pe care am gasit-o in aprilie, sunt convins ca mobilizarea ar putea fi mult mai buna pe Tronsoanele 1 si 2. Am gasit prea putini oameni pe santier, desi vremea este buna pentru constructii. Culmea este ca, de pe teren nu lipseau doar muncitorii ci si angajatii DRDP Cluj. Cu siguranta, un astfel de incident, nu se va mai repeta. Am cerut angajatilor de la Transporturi, care asigura supravegherea lucrarilor pe teren, sa fie mereu la datorie, pe santiere!
Ma bucur ca lucrarile pe Loturile 3 si 4 ale Autostrazii sunt in grafic, iar constructorii ne-au asigurat ca vor fi date in folosinta la finele acestui an.
Autostrada Sebes-Turda se regaseste in Programul de Guvernare PSD si este vitala pentru asigurarea leagaturii dintre Coridorul IV Pan-European si Autostrada Transilvania”, a scris ministrul Transporturilor.
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanțate din fondul de coeziune, 85%, și bugetul de stat – 15%.
[nggallery id=4347]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Un nou premiu câștigat de Ana Berindei: Tânăra moață a primit trofeul secțiunii Muzică Populară, 9-11 ani, la Festivalul Național-Concurs “LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC” din județul Mureș
Un nou premiu câștigat de Ana Berindei: Tânăra moață a primit trofeul secțiunii Muzică Populară, 9-11 ani, la Festivalul Național-Concurs “LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC” din județul Mureș Tânăra moață Ana Berindei a câștigat, în weekend-ul ce abia s-a încheiat, trofeul secțiunii la categoria Muzică populară, 9-11 ani, în cadrul Festivalului Național-Concurs “LA IZVOR […]