FOTO, VIDEO| „Cununa grâului”: Obicei al secerișului reînviat într-o comună din Alba

Comunitatea din comuna Cricău readuce în actualitate obiceiul secerișului cunoscut sub numele de „Cununa Grâului”. Din datele culese, din graiul generației străbune, peste 50 de săteni au reușit să surprindă obiceiul în toată frumusețea sa. Au făcut clacă, au secerat, au făcut snopi, au împletit cununa, care ulterior au udat-o prin horă și vorbe de cinste. Cei implicați doresc să transmită generației următoare păstrarea tradiției și a obiceiurilor locale.

Rude, prieteni, vecini, dacă au fost cumva supăraţi, acum se împacă, se asociază, se ajută reciproc pentru a-şi vedea cât mai degrabă în curţi şi şuri roadele muncii. Oamenii care participau la clacă nu erau plătiţi cu bani, ci erau omeniţi cu mâncare şi băutură.

Gazda clăcii îi anunţa cu o zi înainte pe cei care trebuiau să participe la clacă, în majoritate fete şi feciori, dar şi femei şi bărbaţi şi muzicantul satului.

Grupurile de secerători se adunau la casa gazdei, unde erau omeniţi cu plăcinte, cu vin sau ţuică şi porneau împreună cu gazda spre lanul de grâu care urma să fie secerat.

În capătul lanului, fetele şi femeile îşi luau secerile de pe umăr, le desfăceau din cârpa în care erau învelite, îşi făceau cruce şi începeau să secere. Spicele pe care le cuprindea secerătoarea o dată în mână formau un mănunchi, iar mai multe mănunchiuri formau snopul, deasupra căruia femeile puneau o legătoare făcută tot din spice. Bărbaţii veneu în urma lor şi legau snopii, apoi făceau clăile. Din 26 de snopi se făcea o claie formată din 4 picioare clădite din snopi suprapuşi, aşezaţi cu spicele înăuntru, spic pe spic, în formă de cruce, iar deasupra, la locul de întâlnire a spicelor, se punea „popa”, un snop mare care le proteja să nu intre ploaia printre ele.

Construirea clăilor era foarte importantă, deoarece se spunea că „din grâu ud în claie nu mai creşte pâinea”. De obicei, se secera pe porţiuni numite „postăţi”; între ele se făcea o pauză în care secerătorii îşi stâmpărau setea cu apă rece adusă de gazdă, mai glumeau, în timp ce muzicantul le cânta. Dacă ţinea claca până seara, la amiază se făcea o pauză de două ore, timp în care secerătorii mâncau „mâncare din straiţă” adusă de gazdă, de obicei pită cu slănină, brânză, ouă fierte, ceapă, roşii, ţuică şi vin, iar apoi se odihneau o oră, după care îşi reluau lucrul. La sfârşitul secerişului, femeile împleteau „cununa” din cele mai frumoase spice. „Cununa grâului” avea formă de cerc şi o ducea pe cap o fată fecioară.

Potrivit Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, ceremonialul avea un caracter festiv, solemn, cununa trebuia purtată prin sat, de-a lungul uliţelor, cu întregul alai de secerători. În drum spre casa gospodarului, secerătorii cântau cântecul cununii:

„Foaie verde de alună,
Adă apă la cunună,
Cununa trăbă udată,
Fata trăbă sărutată.
Foaie verde calapăru,
Adă apă cu ciubăru,
Cununa trăbă udată,
Fata trăbă măritată,
Că de tri ani să tăt gată
Şi încă nu-i măritată.
Cununa trăbă udată
Cu apă de la vale,
Cu jinars de la căldare.
Cununa trăbă udată
Cu apă de la Nicula,
Să-i sărute badea gura.
Cununa trăbă udată
Cu apă de la Blanga,
Ca să mărităm fata.”

Grâul era dus acasă cu carul cu boi, era aşezat în podul şurii, iar gospodarul aştepta să-i vină rândul să-l îmblătescă cu „batoza”. Înaintea îmblătitului cu batoza se folosea „îmblăciul”, o unealtă rudimentară făcută din două beţe groase, găurite la unul din capete şi legate cu o curea sau cu două inele metalice. Unul dintre beţe, cel mai lung – circa 1,5 metri, era ţinut în mână şi se lovea cu el în aşa fel încât al doilea băţ, din capăt, de circa 60-70 cm să lovească spicele cu toată suprafaţa, asemenea lovirii pământului cu biciul. Snopii erau puşi jos în curte, pe un lepedeu de cânepă, şi loviţi cu „îmblăciul” până ieşeau boabele. În final, paiele erau adunate cu furca şi făcute „jireadă”, iar grâul era vânturat de pleavă şi depozitat în hambar.

Când gospodina făcea prima dată pâine din grâu nou, obişnuia să facă o prescură, pe care o ducea la biserică pentru pomenirea morţilor, pentru membrii familiei şi pentru sporul din casă, şi un „ţâpău”, pe care îl dădea unui om sărac.

[nggallery id=8193]

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---