Sport
FOTO-VIDEO: bucuria promovării pentru Mureşul Vinţu de Jos | În turul campionatului Ligii a 3-a, buget de 100.000 de euro dinspre Consiliul local
După promovarea istorică în Liga a 3-a, urmează mâine, o altă zi importantă pentru echipa de fotbal Mureşul Vinţu de Jos. Joi, 27 iunie este programată şedinţa Consiliului local, în care principalul punct pe ordinea de zi este aprobarea bugetului pentru formaţia din localitate, ce va debuta în această toamnă în eşalonul terţ.
Surse apropiate clubului susţin că pentru turul campionatului solicitarea financiară s-ar îndrepta spre suma de 100.000 de euro, bani alocaţi exclusiv din fondurile publice, de către Primăria Vinţu de Jos, principala susţinătoare a echipei, la care s-ar mai adăuga şi fonduri venite dinspre sponsori. Mureşul Vinţu de Jos a reuşit a 5-a promovare consecutivă a judeţului Alba în Liga a 3-a, la Luduş impunându-se categoric în returul barajului de promovare, scor 3-0.
Mai jos, manifestarea de bucurie a jucătorilor, alături de suporterii din Vinţu de Jos
*Fiesta la Vințu de Jos!
După fluierul de final, vințenii s-au descătușat pe gazon. Fotbaliștii s-au bucurat în zona tribunei cu suporterii veniți din Alba, s-au urcat pe garduri pentru a sărbători cu fanii aflați în culmea fericirii, iar Dan Mănăilă a procurat un steag pe care l-a fluturat pe gazon. Momentul culminant al fiestei a fost acela în care președintele onorific Valentin Groza, sărbătoritul zilei (a împlinit sâmbătă 41 de ani) a fost prins în hora bucuriei, alături de jucători și oficiali. În tur, vințenii au câștigat la limită, 1-0, acasă, iar la Luduş au parafat o promovare istorică.
Urmează alte momente de euforie ale jucătorilor lui Dan Mănăilă, alături de oficialii Mureşului Vinţu.
Mureşul Vinţu de Jos a recuparat un ecart de 7 puncte la mijlocul turului, fiind invincibilă sub comanda lui Dan Mănăilă, promovarea în Liga a 3-a fiind „cireaşa” de pe tortul unui an perfect.
[nggallery id=2356]

Sport
Liga a 4-a, etapa a 28-a, Viitorul Sântimbru și CIL Blaj continuă cursa pentru locul trei
În ultimele două jocuri ale etapei a 28-a a Ligii a 4-a, Viitorul Sântimbru și CIL Blaj au câștigat în fața fanilor și continuă cursa pentru ocuparea ultimei trepte a podiumului, formația din Galtiu având 4 puncte în față cu două jocuri înainte de încheierea campionatului.
*Viitorul Sântimbru – Energia Săsciori 2-1 (1-0): Biro (34), Al. Stan (73, eurogol, șut în vinclu din lovitură liberă de la 30 de metri)/ N. Cristea (53, autogol, a scăpat mingea în plasă). Destulă tensiune la final, plus un incident ce era la un pas să degenereze, un conflict verbal între Ovidiu Hulea (vicepreședintele AJF Alba), antrenorul Mircea Țîrlea și Ilie Morariu (jucător ce fusese înlocuit) – de la Energia. Echipa din Galtiu a realizat al 3-lea succes la rând, iar săsciorenii au ieșit din calculele pentru locurile fruntașe.
*CIL Blaj – Voința Stremț 4-2 (2-0): Ursu (18, eurogol, șut de la 35 de metri; 22), Stoica (55), Macarie (90+3)/ Juncan (83), N. Muntean (85). Blăjenii, care veneau după eșecuri la limită împotriva primelor două clasate, au condus la un moment dat cu 3-0. La penultima reprezentație, Voința a înregistrat al 6-lea insucces consecutiv, o “bilă neagră” pentru echipa ce a cucerit ultimele două Cupe ale României și este calificată în a 3-a finală. Viitorul Sântimbru se situează pe locul 3, cu 51 de puncte (golaveraj 60-26), urmată de CIL Blaj, cu 47 de puncte (46-32) și Energia Săsciori, cu 42 de puncte (75-52), iar Voința a coborât pe poziția a 8-a (37 de puncte, 49-54 golaveraj).
Foto: CIL Blaj (facebook)
Sport
FOTO, VIDEO: Andrei Rațiu, fundașul din Alba, primul gol pentru Huesca SD, în Segunda División
Andrei Rațiu, fotbalistul originar din județul Alba (comuna Unirea, s-a născut la Aiud), a marcat primul său gol în Segunda División.
Fundașul lateral în vârstă de 23 de ani a înscris pe “El Alcoraz”, în partida Huesca SD – Real Sociedad B, scor 3-2 (2-0), contând pentru etapa a 41-a a ligii secunde din Spania (golul victoriei a venit în minutul 90+3). Reușita sa s-a produs în minutul 45+3, cu un șut din unghi, după o fază spectacoloasă și o pătrundere pe flancul drept.
Rațiu, convocat pentru partidele naționalei României din Liga Națiunilor în luna iunie, a fost integralist în penultima etapă. Acesta are 34 de prezențe în actuala stagiune, un gol și două pase decisive, după ce în vară a plecat de la Villlarreal la echipa din Aragon. Huesca se plasează pe poziția a 11-a, cu 54 de puncte, și venea după o serie nefastă (doar 3 puncte în 5 confruntări). Ultima rundă este duminică, în deplasare cu Valladolid (locul 3, 78 de puncte).
În La Liga, Deportivo Alaves a pierdut acasă cu Cadiz, scor 0-1 (0-0), cu acest rezultat oponenții evitând retrogradarea (locul 17, cu un punct mai mult decât Granada, ce a remizat acasă cu Espanyol Barcelona, scor 0-0). După 5 sezoane, echipa din Țara Bascilor a retrogradat, din postura de “lanternă roșie” (31 de puncte în 38 de etape). Alexandru Țîrlea (fiul antrenorului Mircea Țîrlea) nu a fost convocat în acest an, rămânând doar cu cele 15 minute din decembrie (la Vallecano), când s-a consemnat debutul în La Liga.
Sursa foto: Huesca SD, video: La Liga
Sport
FOTO: Ocnamureșeanul Gianni Crețu, performanță de excepție: a câștigat Liga Campionilor!
Performanță de senzație reușită de antrenorul român Gianni Crețu (ocnamureșean de la finele anului trecut), acesta reușind să câștige Liga Campionilor la volei masculin, cu formația ZAKSA Kęddzierzyn-Koźle.
În ultimul act al celei mai importante competiții continentale, la Liublijana, ZAKSA a învins cu scorul de 3-0 (25-22, 25-22, 32-30) pe Itas Trentino, iar Crețu a devenit primul antrenor din istorie care realizează tripla cu o formație din Polonia (cupa, titlul și Liga Campionilor). Un rezultat fabulos, ce încheie un an perfect pentru Gianni Crețu, devenit al doilea român care cucerește Liga Campionilor de la introducerea acestui format, în 2000 (primul a fost Stelian Moculescu, care s-a impus în 2007 cu nemții de la VfB Friedrichshafen).
În luna octombrie a anului trecut, o familia de sportivi, Gianni Crețu (volei) și Angela Szeneș (baschet) și-au achiziționat o casă în orașul salin, își petrec vacanțele în Ocna Mureș și intenționează să se stabilească în localitatea din Alba. Gianni Crețu (52 de ani) este cel mai valoros antrenor român de voleiului al ultimului deceniu, vara trecută fiind numit antrenor principal la deținătoarea Ligii Campionilor, ZAKSA bifând astfel al doilea trofeu consecutiv! Crețu are o carieră prodigioasă, cu experiențe la echipe de club dn Polonia, Qatar sau Rusia. De asemenea a fost selecționerul României (2007-2008) și al Estoniei (2014-2019), cu această reprezentativă calificându-se la trei turnee finale ale Campionatului European și câștigând în două rânduri Golden League
-
Actualitateacum 23 de ore
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
FOTO| Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
-
Sportacum 22 de ore
Liga a 4-a, etapa a 28-a: remiză spectaculoasă la Șugag, Hidromecanica – CS Zlatna 3-3
-
Sportacum 23 de ore
CSȘ Blaj a terminat pe locul 5 la volei juniori, iar Tudor Balu – desemnat MVP-ul turneului din Sala „Timotei Cipariu”
-
Sportacum 19 ore
FOTO: LPS Alba Iulia, campioană națională la ONSS, baschet feminin, gimnazial | Aur dedicat memoriei lui Nicușor Marcu!
-
Actualitateacum 21 de ore
Traian Băsescu ar fi făcut accident de mașină, în București: Ce rezultat a dat aparatul etilotest
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
UPDATE FOTO| Bărbat din Alba, dat DISPĂRUT de familie, a fost găsit inconștient într-o grădină, de către un câine de salvare
-
Ştirea zileiacum 15 ore
ALERTĂ| Primul român CONFIRMAT cu variola maimuței: Unde se afla
-
Curier Județeanacum 7 ore
Judoka Alexandru Sibișan, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Gimnaziada din Franța
-
Actualitateacum 18 ore
Ministrul Educației: „Nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației”
-
Actualitateacum 19 ore
Țara noastră a urcat pe locul șase în clasamentul producătorilor de vin din Europa
-
Actualitateacum 17 ore
Alexandru Rafila, despre variola maimuței: „Nici vorbă să fie o pandemie. Riscul de infecție este mic”