FOTO/ UPDATE/ Accident SPECTACULOS la Lupșa: Un tânăr de 19 ani și-a distrus mașina ZBURÂND cu ea într-o casă. I s-a întocmit dosar penal pentru vătămarea din culpă a pasagerului în vârstă de 17 ani
Un accident soldat cu rănirea ușoară a doi tineri s-a produs, joi noaptea, în centrul comunei Lupșa. Probabil din cauza neadaptării vitezei în condițiile carosabilului umed, autoturismul scăpat de sub control, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat peste o casă de pe marginea drumului.
În urma impactului, mașina a fost distrusă în totalitate iar imobilul a fost grav avariat.
Cei doi tineri care se aflau în autoturism au fost transportați la spital unde medicii au stabilit că au suferit doar leziuni superficiale. La locul evenimentului rutier a acționat un echipaj ISU. Echipa de cercetare de la IPJ Alba efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
UPDATE: ”La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 22.30, B.D. în vârstă de 19 ani, din Lupșa, în timp ce conducea un autoturism marca Audi A4 pe direcția Câmpeni – Turda, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă cu viraj la stânga, a ieșit cu mașina de pe carosabil intrând în coliziune cu un gard și apoi cu un imobil. În urma impactului, conducătorul auto și pasagerul său, un minor în vârstă de 17 ani, din Lupșa, au fost răniți ușor. Șoferul a fost testat pentru alcoolemie, rezultatul fiind negativ. I s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
[nggallery id=4828]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Eric și Eduard Radu, doi frați din Alba, Golden Buzz de la Pavel Bartoș la ,,Românii au talent”. au dansul popular în sânge, iar momentul lor a uimit o țară întreagă
Eric și Eduard Radu, doi frați din Alba, Golden Buzz de la Pavel Bartoș la ,,Românii au talent”. au dansul popular în sânge, iar momentul lor a uimit o țară întreagă Talentați, adorabili și energici, Eric și Eduard Radu, doi frați din județul Alba, comuna Șpring, au reușit să pună în scenă un moment memorabil! […]
Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România
Călin Georgescu a scăpat de măsura controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară: Fostul candidat la prezidențiale poate părăsi România Călin Georgescu a scapat de măsura controlului judiciar după ce Tribunalul București a luat această decizie în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Ca urmare a acestei decizii, Călin […]
FOTO | Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare
Premieră la Blaj: O echipă condusă de medicul Mihai Nemeți a tratat vasele de sânge blocate din picioare cu o metodă inovatoare O echipă de medici, condusă de dr. Mihai Nemeți, medic primar de chirurgie vasculară, a realizat o nouă intervenție în premieră la Spitalul Municipal Blaj. Este vorba despre o procedură endovasculară la nivelul […]
