FOTO: Un magazin second hand și un chioșc de ziare din Cugir, călcate de hoți
Două locații din Cugir (foto), ambele situate una lângă alta, pe strada Alexandru Sahia (în apropiere de Bancpost și magazinul alimentar ,,Minimal”) au fost găsite în această dimineață, la ora începerii programului cu ușile descuiate.
Este vorba despre un magazin second hand care comercializează haine, a cărui ușă din spate a fost forțată cu un obiect metalic și un chioșc de ziare și reviste, căruia hoțul sau hoții pentru a putea intra în interior i-au tăiat (probabil cu un clește special) veriga de care era prins lacătul. În ambele situații petrecute noaptea de joi spre vineri, se pare că făptașii, nu erau interesați nici de haine și nici de ziare. Ei căutau probabil bani, fapt confirmat de vânzătoare care ne-au relatat că n-au găsit mai nimic, mulțumindu-se doar, cu ceva mărunțiș găsit prin sertare.
La fața locului s-au prezentat lucrători ai Poliției orașului Cugir, care au început cercetările în cele două cazuri. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]